Problema

România și-a asumat eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic național până în 2032. Datorită diversității mixului energetic național eliminarea cărbunelui din producția de energie electrică, până în 2032, reprezintă un țel realist și necesar, având în vedere obiectivele naționale și europene de decarbonizare, dar și acordul de la Paris care stipulează emisii zero până în 2050.
Prin această campanie ne propunem să monitorizăm și să susținem procesul de decarbonizare. Însă, până atunci, cei mai afectați de mineritul de suprafață și de poluarea termocentralelor pe cărbune sunt localnicii, astfel că ne vom concentra și pe limitarea extinderii nelegale a carierelor, dar și pe poluarea produsă de termocentrale, acestea având un impact semnificativ asupra mediului și a vieții oamenilor.

Context

Lignitul și huila, cele două tipuri de cărbune care sunt exploatate în România pentru producția de energie electrică, au generat numeroase locuri de muncă, dar și multă durere, accidente care au cauzat chiar și moartea angajaților companiilor de exploatare, multă poluare și disconfort comunităților din proximitatea carierelor sau a termocentralelor.
O analiză detaliată despre cărbunele din România este disponibilă aici.
În 2022, prin Ordonanța de urgență 108, Guvernul României și-a asumat închiderea treptată a termocentralelor pe bază de cărbune și a carierelor de lignit și huilă. O parte dintre termocentrale vor fi trecute pe gaz fosil, contrar obiectivului de emisii zero, în schimb, pe unele dintre carierele de lignit din zona Olteniei, după ecologizare, vor fi amplasare panouri fotovoltaice. Acest întreg proces de tranziție de la cărbune la alte surse producere a energiei este o provocare atât pentru stat, cât și pentru societate.
Conform planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, la finele anului 2025 ultimele cariere de lignit, dar și grupuri ale termocentralelor, vor trece în rezervă de capacitate, la fel și grupurile de la termocentrale. Calendarul acestui plan a fost deja a fost modificat în ceea privește închiderea capacităților și, cel mai probabil, nu va fi respectat nici cel stabilit pentru dezvoltarea de noi capacități de putere instalată din fotovoltaic.
Acest întreg proces de tranziție de la cărbune la alte surse de energie este o provocare atât pentru stat, cât și pentru societate. Până la îndeplinirea cu succes a acestui proces comunitățile riscă în continuare să fie afectate de poluare, extinderile carierelor pot fi abuzive, iar întreg procesul de închidere poate fi îngreunat. Acest plan de decarbonizare poate fi îngreunat și de lipsa de capacitate a instituțiilor statului de gestionare a acestuia. Deja, la doi ani de la adoptarea legii decarbonizării. Comitetul consultativ pentru asistență privind aspectele relevante în implementarea programului de decarbonizare, din care face parte și Bankwatch, nu a fost întrunit niciodată.

Cum contribuim la rezolvarea problemei?

Scopul campaniei este de a monitoriza procesul de decarbonizare, de a reduce pe cât posibil impactul pe care exploatarea cărbunelui îl are asupra mediului, dar și de a susține comunitățile afectate din regiunile carbonifere. Ne propunem să facem aceste lucruri prin:

  • Asigurarea și susținerea eliminării treptate a cărbunelui din mixul energetic național.
  • Monitorizarea respectării calendarului și planului de decarbonizare.
  • Limitarea extinderilor nelegale a carierelor și a poluării produse de termocentrale.
  • Susținerea comunităților afectate de carierele de lignit și termocentrale.

Ultimele articole

Prețul ascuns al cărbunelui: emisiile de metan u...

Când o mină de cărbune se închide, impactul ei asupra mediului ar trebui să se încheie. În…

Mai mult

Scrisoare deschisă către Administrația Preziden...

Într-un context geopolitic tot mai tulburat, care influențează direct prețurile la combustibili…

Mai mult

Cărbunele, butonul de panică al politicienilor f...

Un proiect de lege inițiat de un fost ministru al energiei și susținut de treizeci de…

Mai mult

Ecologizarea carierelor miniere în România ̵...

O lecție din Bosnia și Herțegovina pentru Complexul Energetic Oltenia Când o carieră minieră…

Mai mult

Transparența fondurilor publice destinate închid...

În 21 iulie 2025, Bankwatch România a solicitat Ministerului Energiei informații detaliate…

Mai mult

Problema poluării din Craiova ajunge la Parlament...

Locuitorii cartierului Bariera Vâlcii trăiesc înecați în cenușă și poluare din cauza…

Mai mult