• Oamenii Tranziției

    Neutralitatea climatică, economia verde sau competențele viitorului, toate aceste concepte par deseori desprinse de realitățile noastre de zi cu zi, deși schimbările climatice și tranziția necesară pentru a le combate sunt procese ce marchează generații, resimțite de fiecare dintre noi. Județele Gorj și Hunedoara, dezvoltate istoric în jurul industriei miniere, sunt în prezent în centrul procesului de tranziție către o economie cu emisii scăzute. Ele sunt și principalele beneficiare din România ale Fondului pentru Tranziție Justă al UE, instrument creat în 2021 la nivel european ca recunoaștere a impactului negativ social și economic resimțit disproporționat de regiunile dependente de industrii poluatoare în declin. După decenii de activitate minieră, acest proces se suprapune la nivel local procesului deseori dureros de tranziție la economia de piață din ultimii 30 de ani, ce a atras după sine creșterea șomajului, a inechităților sociale, a decalajelor inter-regionale, a ratelor de sărăcie, emigrație sau radicalizare. Deși profund localizat, acest proces rezonează la nivelul întregii societăți, succesul tranziției verzi din Romania fiind strâns legat de capacitatea noastră de a asigura o tranziție unitară, de a lucra împreună pentru a distribui echitabil riscurile și beneficiile acestei transformări. În același timp, el este legat și de nevoia de a onora trecutul, de a tempera fricile, de a facilita participarea, de a asigura acces egal la resurse și oportunități, pentru a reinventa relația noastră cu mediul înconjurător, pentru a crea o economie în beneficiul oamenilor și al mediului. Pentru toate acestea, Asociația Bankwatch România lansează campania „Oamenii tranziției”, o poveste care poate fi despre tine, despre părinții tăi sau vecinul de la colț. O poveste despre experiențele trăite și poveștile localnicilor din zonele miniere ale României în această perioadă de profundă transformare. O poveste despre provocările trecutului și speranțele pentru un viitor mai curat, mai sigur, mai prosper. Campania prezintă un portret pe săptămână. Sunt portrete ale unor oameni din cei mai diverși. Prin vocea lor, campania urmărește să scoată din abstract procesul de tranziție verde justă, să pună în lumină umanitatea deseori uitată de procese birocratice și să ne aducă aminte că fiecare dintre noi joacă un rol important în conturarea viitorului. Asociația Bankwatch România îi mulțumește fotografului Vlad Ursu, din Valea Jiului, pentru ajutorul oferit în realizarea acestei campanii, precum și tuturor persoanelor care și-au făcut timp pentru a își împărtăși experiențele, temerile sau speranțele. Adrian, elev și membru în clubul de robotică Wafy, Valea Jiului Sunt fiu de miner și pot să spun că Valea Jiului are un loc foarte special în inima mea și vreau să văd o schimbare în ea. Viața mea a fost foarte puternic influențată de această industrie, mai ales pentru că foarte mulți membri ai familiei mele au lucrat în această industrie, de la tatăl meu la bunic la unchi, până și la mătușă. Au fost și perioade frumoase cu industria asta, dar pot să spun că a fost și destul de greu. Erau evenimente neprevăzute la mină. Nu o să uit niciodată, eram acasă, tatăl meu nu era la mină în ziua aceea și nici unchiul meu, numai că acesta era salvator. A fost acea explozie cunoscută la mina Petrila, a fost chemat de acasă. Ne uitam toți, ne strânsesem toată familia, ne uitam la televizor și vedeam că tot iasă din ce în ce mai mulți răniți, dar unchiul meu, care intrase printre primii, nu mai ieșea. În cele din urmă am aflat că a fost prins de o explozie secundară, a fost dus la București, unde în cele din urmă s-a și stins, a avut arsuri prea grave. Dar impactul se poate simți și pe părinții mei. Bunicul meu, eu nu am avut șansa să-l cunosc și nici mama mea, pentru că a murit când avea mama mea cinci ani. Am simțit lipsa bunicului. Eu am trăit pe viu faza asta cu închiderea minelor. Tatăl meu a fost un pic mai norocos. A reușit să-și facă transferul de la mina Petrila, după ce s-a închis, la mina Uricani, unde a mai lucrat până a ieșit la pensie. Dar nu a fost ușor. Brusc, pe lângă un mediu de lucru foarte ostil, avea de făcut și o navetă destul de lungă. Însă avem cunoștințe care nu au fost la fel de norocoase. Unii au părăsit sistemul odată cu disponibilizările, dar banii nu le-au ajuns. Au trebuit să-și găsească alte locuri de muncă până au reușit să iese la pensie. Alții au fost afectați economic și încă nu au reușit să își revină. Unii au fost nevoiți să plece din țară, pentru că, după spusele lor, nu mai găseau viitor aici. A fost o experiență emoțională care m-a împins pe mine să vizualizez ceva mai măreț decât mina, să fac din acest loc unul mai prielnic pentru oameni, nu un loc unde să își dea sănătatea pe o sumă de bani. Știi… erau poveștile astea, „du-te la școală, învață, să fie mai bine, să nu ajungi și tu în mină, să nu-ți riști și tu viața”. La început era doar un vis, dar apoi am ajuns la echipa de robotică și am început să mă implic din ce în ce mai mult în lumea asta, a tehnologiei. N-aș fi crezut vreodată că o să ajung să construiesc eu roboți cu mâinile mele când eram mic. Pot să spun că văd în roboți și în coboți un fel de salvare pentru munca asta grea, care pune în pericol viețile. Nu îi văd ca o înlocuire. Niciodată tehnologia nu o să poată să înlocuiască complet munca umană. Însă cred foarte mult în ajutorul lor. Există ideea asta de a folosi minele ca o imagine a locului, un nou boom economic în această zonă. Ne ajută foarte mult autoritățile locale, primăriile, Consiliul Județean, Consiliul Local, alte ONG-uri din zonă. Și Uniunea Europeană se uită cu ochi bucuroși către noi. Am avut ocazia să fim vizitați de doamna comisar Elisa Ferreira și să mergem și noi la Bruxelles. Comisia Europeană se uită către proiectul nostru, către ideea noastră de Robotics Valley și speră să iasă cât mai frumos posibil. Legat de această speranță pentru un viitor diferit, toată lumea mă întreabă dacă o să mă întorc. Acum eu mă simt forțat să plec din Vale ca să-mi termin studiile și să devin cât de stabil economic posibil. Ar fi mult prea greu să fac asta strict în Vale, însă nu e întrebarea dacă o să mă întorc, e întrebarea când o să mă întorc și sper cât mai curând posibil ca să pot ajuta la realizarea acestui hub de robotică pe care îl văd ca o speranță de revitalizare a Văii. Chiar și dacă de data asta nu o să fie muncă brută, ci munca creierului, și nu o să fie ceva periculos în mine, dar o să fie ceva de cercetare, ceva științific, de pus în practică pe industria roboticii, sunt convins că este mai mult decât posibil și realizabil acest lucru. Ilie, jurnalist, Valea Jiului Lucrez în presă de aproape 30 de ani. Am vrut să mă fac miner inițial, dar pe vremea aia era foarte complicat să te angajezi la mină. Țin minte că m-am dus și la directorul minei Petrila de pe vremea aceea și tot nu s-a putut. Și așa am ajuns să scriu despre mineri. De altfel, mineritul, cred că pentru oricine de aici din Vale, e ceva foarte personal. Nu cred că există om să nu fi avut pe cineva care să lucreze la mină. Bunicul meu a lucrat la mina Petrila și când eram mic, în loc de povești cu Făt-Frumos, îmi spunea povești din mina. Mi-a povestit inclusiv cum a fost prins într-o surpare, a supraviețuit, dar acela a fost momentul când s-a lăsat de minerit. Toată copilăria mi-a fost marcată de povestea bunicului meu și de funinginea care plutea tot timpul deasupra orașului. Tinerii din ziua de azi nu știu, dar pe vremea aia erau foarte multe centrale termice de cartier în oraș, care funcționau cu cărbune, și se ridica permanent un smog, iar dacă ningea, zăpada rămâne albă pentru foarte puțin timp, pentru că se depunea acea funingină din aer. În Jiu noi nu puteam să facem baie când eram copii, pentru că era apa folosită pentru spălarea carbunelui și era efectiv neagră. Făceam baie în râul Bănița, care curge pe la intrarea în Petroșani și se unește la un moment dat cu Jiul pe la Dărănești, undeva pe sub pod. Acolo se separau culorile apei. Bănița venea curată și Jiul era negru. Acum e mult mai curat și ăsta este poate cel mai bun lucru pe care l-a adus restrângerea mineritului, faptul că s-a curățat Valea Jiului. Jiul nu mai e negru. Dar mineritul a fost foarte important pentru mine. Am scris foarte mult despre mineri. Am participat ca jurnalist inclusiv la ultimele două mineriade pe care le-am relatat în timpul desfășurărilor. Am documentat apoi toate poveștile legate de schimbările pe care le-au adus închiderile de mină din Valea Jiului. Sunt singurul jurnalist care a filmat închiderea minei Aninoasa. A fost o ceremonie tulburătoare pentru toată lumea. Iar închiderea minei Petrila a fost aproape ca o durere personală. Ca și când aș fi înmormântat un membru al familiei. Și cred că asta au simțit toți cei care au luat parte la ceremonia de atunci. Mai ales că eu locuiesc în Petrila, sunt foarte apropiat de proiectul Planeta Petrila, legat de reconversia minei în spațiu cultural. M-am bucurat că a rămas în picioare și că putem acum să avem ceva unic în România. Eu sunt absolut sigur că locul acela peste 10 ani va aduce aici mult mai mulți turiști decât aduce acum, deși chiar și acum, cu minima promovare, atrage foarte mulți vizitatori. Și sunt convins că poate fi replicat. Există un proiect extrem de interesant legat de Mina Lupeni, care prevede inclusiv o galerie funcțională pentru turiști. Sunt convins că genul acesta de turism, care să implice o component activă și care să se lege de istoria noastră în minerit, este proiectul de succes al următoarei decade. Tranziția e un proces lung, și nu de puține ori, dureros, așa cum am văzut în ultimii ani. Cred că anii care vin vor aduce o depopulare mai accentuată a Văii Jiului și văd asta la tinerii care nu au alt vis decât acela de a pleca. Mulți speră că oamenii vor veni să se relocheze din alte localități aici, în Valea Jiului. Am găsit câteva exemple notabile, adevărate personalități care s-au mutat din București aici. Dr. Litarczek, părintele anesteziei românești, și-a trăit ultimii ani la Petroșani, iar în ultimul interviu pe care mi l-a acordat l-am întrebat de ce și m-a pus doar să trag perdeaua… Însă pașii făcuți până acum arată că se poate schimba ceva. Dar cel mai important mi se pare de schimbat mentalitatea oamenilor de aici, felul în care se raportează la Valea Jiului. Am foarte mulți prieteni care vin aici și sunt copleșiți de cât de frumos este. Toți îmi spun că sunt norocos că trăiesc aici, dar vecinii mei, de exemplu, au o părere foarte proastă despre Vale. Cred că noi ar trebui să începem să ne reîndrăgostim de Valea Jiului. Roxana, președinte ONG, Târgu-Jiu Mineritul din Gorj a dat cea mai importantă resursă energetică din România, doar că resura aceasta a venit și cu un impact negativ asupra mediului. Cred că a fost o muncă grea, minerii au depus o muncă extraordinară și până la urmă a fost un beneficiu economic pentru județul nostru, dar cu trecerea timpului, cu toții ne-am dat seama că provoacă însă un dezechilibru de mediu și că e necesar să se întâmple niște schimbări. Am văzut și ce s-a întâmplat în Valea Jiului, pentru că provin dintr-o familie de antreprenori, care a avut câteva afaceri acolo și auzeam, destul de des, vorbindu-se despre colapsul Văii Jiului și ce se va întâmpla cu oamenii. Mergeam foarte des cu tatăl meu în Valea Jiului și parcă era totul gri și apăsător, dar acum, cel puțin, în 2024, îmi pare mai colorată, mai vibrantă și ne bucură extraordinar de tare. Am locuit pentru o perioadă de aproape 2 ani de zile în Viena, care e unul dintre orașele cu nivelul cel mai ridicat al calității vieții. Dar m-am întors în țară, mai întâi la Timișoara, și apoi am revenit la Târgu- Jiu. Și a fost greu, pentru că mă obișnuisem cu foarte multe lucruri care mi se păreau normale, de la a merge cu bicicleta până la magazin, a te plimba prin cel mai apropiat parc la 2-3 minute distanță. Te bucurai de natură, respirai un aer curat. A fost destul de mare diferența, dar mi-am dorit foarte mult să vin acasă. Nu am simțit niciodată acolo că sunt acasă, nu am simțit căldura oamenilor pe care îi întâlnești pe stradă, a vecinilor. Aici am simțit că mă pot dezvolta și pot aduce și din ce am văzut în afară. Acolo am descoperit și voluntariatul, am participat la foarte multe activități. Acolo voluntariatul este pur și simplu în ADN-ul oamenilor, nu trebuia să îi cheme nimeni cu forța, pur și simplu asta fac, așa sunt construiți și așa sunt educați. Cred că asta ne mai lipsește, dar suntem cumva pe drumul cel bun. Sunt absolut sigură că lucrurile se vor schimba în bine și după acest declin al industriei miniere și cred foarte tare în tineri. În ceea ce înseamnă tinerii pe care îi văd zi de zi. Sunt și președinta unei organizații de tineret și activitatea noastră are tinerii în prim-plan. Lucrăm foarte mult cu ei și vedem dorința aceasta a lor de a cunoaște, de a face, de a fi parte din acest proces de luare a deciziilor. Chiar dacă e un drum greu, cred în oamenii județului nostru, în oamenii de la sat care au o groază de lucruri de spus și de dat altora. Cred că și noi, societatea civilă, cu tot ajutorul pe care îl primim din partea Uniunii Europene, putem să aducem la un numitor comun cumva pe toată lumea și să trecem prin această transformare împreună. Răspunsul sunt tinerii, încrederea în oameni, patrimoniul acesta cultural pe care îl avem, frumusețile naturale. Dar mai avem foarte mult de lucru pentru că mulți nu știu ce înseamnă această tranziție justă, ce înseamnă economia verde, regenerabilul, sustenabilul, un comportament mai verde. Trebuie să ne educăm fiecare în parte și să dăm mai departe informațiile pe care le primim și din afară, exemplele pe care le avem, din orașele mai mari, să le transmitem tinerilor, oamenilor din rural, să vadă că se poate și așa. Am făcut o regulă ca la întâlnirile pe care le avem cu tinerii să alocăm un pic de timp să vorbim și despre subiectul tranziției verzi juste. Am avut un proiect cu tineri, care s-a numit Make Love, Not Waste, îndreptat spre combaterea risipei alimentare, lucruri de bază - cum să faci cumpărături, cum să arunci gunoiul sau să nu mai produci atât de mult gunoi, cum să reciclezi uleiul. E important să reamintim tot timpul lucrurile acestea și să clădim pas cu pas. Cu pași mici schimbăm lumea. Eu cred foarte tare în acest județ, în tot ceea ce ne oferă el, cred în oamenii care sunt aici. În antreprenorii locali, care sunt extraordinar de importanți pentru noi. În tinerii care aleg să se întoarcă, chiar dacă pleacă să descopere lumea. Vin aici cu energia pozitivă și cu energia de a face lucruri. Sunt sigură că vom reuși împreună să fim mai sustenabili, mai inclusivi, să facem lumea din jurul nostru mai bună, mai sigură, mai acasă. Daciana, artist popular, Târgu Jiu Îmi place să lucrez cu copiii la ateliere de pictură și artă decorativă pe care le organizez. Eu am studiat la București, sunt inginer electrotehnist, însă nu am practicat niciodată această meserie. M-a atras zona artelor, așa că am mai făcut o facultate de artă. Mi-am trăit toată viața în zona Novaci, zonă care acum îmi pare că are o deschidere mai largă către turism și păstrează tradiția legată de oierit. În continuare sunt familii de ciobani în zonă care urcă cu oile la munte, iar lucrul acesta reprezintă o sursă foarte importantă de venit și de hrană. De când eram mică auzeam vorbindu-se despre Mina Albeni. Erau autobuze care plecau din sat dimineața, la ora patru și duceau muncitorii la mină. Între timp și-au pierdut serviciul la mină, dar și-au găsit altceva de făcut, mai ales prin plecarea la muncă în străinătate. Cunosc în satul meu, Aniniș, foarte mulți oameni care au plecat în străinătate. Cred că oricând te poți reinventa. Eu așa sunt. Dacă nu merge ceva, încerc să fac altceva. Pe vremea lui Ceaușescu, am fost orientată de către părinții mei către Universitatea Politehnică București. Dacă m-aș fi făcut profesor sau doctor aș fi putut fi repartizată, cum spunea tata, în fundul Moldovei. Părinții mei se temeau că mă vor vedea foarte rar. Ca inginer, aveai o șansă de a lucra într-una din fabricile din Târgu Jiu, la oraș, nu la țară. Știi? De asta fugea tata... Nu știu de ce… el a trăit la țară…și-a dus-o bine, și mama la fel. Când am terminat facultatea, eu nu am mai primit repartiție guvernamentală, deci ceea ce gândise tata pentru mine nu a mai fost valabil. Eu nu am gândit pentru mine. Am zis că dacă zice tata să mă duc acolo, e bine așa. M-am chinuit foarte tare să învăț, să iau examenele. Am primit diploma, dar mă simțeam nepregătită. Simțeam că e pur teoretică pregătirea mea. Și am început să cochetez cu arta și să mă îndrept către Școala Populară de Artă, și se pare că aceasta a fost calea mea... Astăzi cunosc foarte multe persoane care-și doresc să dea copiii la cursuri extrașcolare, dar oferta de activități nu este foarte mare. Eu identific o mare nevoie pe zona aceasta, însă nu știu cum se poate susține material. Activitățile mele sunt diverse, am făcut voluntariat în artă, participând în câțiva ani la Școala de vară de la Novaci, pictând murale cu copiii. Am avut expoziții șapte ani consecutivi la Ambasada SUA de la București, am organizat ateliere de pictură pe ceramică cu participanți din străinătate, prin programul Erasmus. Participanții pot să picteze propriul vas, cu care pleacă acasă, în țara lor, dar și cu o experiență, sper eu, de neuitat. Cel mai mare atelier pe care l-am organizat a fost cu 62 de persoane, 20 de străini din patru țări, profesori și elevi, copii din Târgu Jiu, dar și din Baia de Fier. A fost un atelier de mărțișor și participanții au împletit inclusiv firul alb cu cel roșu, adică lumina și căldura ce dau viață. Unii dintre ei nu pictaseră niciodată, dar apoi realizau vasul și ziceau: „Uau, am putut să fac asta”. Acela e momentul de magie. Cu Școala Populară de Artă am făcut ateliere de pictură pe ceramică, împreună cu Institutul Cultural Român. La Istanbul, în comunitățile de români din Spania și Grecia. Am fost în Atena și Salonic și am făcut aceste ateliere cu copii de români de acolo, dar și cu prieteni străini. Duc cu mine vase de ceramică pictate de mine, duc obiecte vechi, mă îmbrac în costum tradițional și pictăm. Aceasta este o activitate pe care o fac și este mândria mea, gândită de mine. Eu am visat să fac aceste ateliere de artă și să le promovez mai ales dincolo de granițe. Pentru că noi trăim cu ele în față. Ne-am obișnuit cu ele. Fiecare a avut un bunic, care a avut un covor sau o textilă. Impactul lor nu mai este așa de puternic. Însă pentru străini este uluitor ce avem noi. Aș vrea să ajung și în Statele Unite. Cred că ar trebui să învăț să visez mare, că se împlinește. În capul meu pot să visez ce vreau și sunt liberă. Acolo sunt chiar liberă. Toate aceste lucruri mă bucură foarte mult, mai ales lucrul cu copiii, care este dragostea mea. Ei au atâta nevoie de cineva care să-i asculte și să-i vadă. Și eu asta fac când lucrez cu ei. Îi ajut să se regăsească în desenele lor. Mă ghidez după ce simt, nu copiez. Îmi doresc să rămân sinceră în arta mea și să pot ajunge mereu la sufletul privitorului… doar așa lucrurile pot avea un sens. Alex, asistent social, Valea Jiului Sunt de profesie asistent social, am lucrat în servicii sociale 15 ani, iar de 3 ani mă ocup de guvernanța Asociației de Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, practic să găsim o viziune nouă pentru Valea VJ-ului și să o și implementăm. Dacă mă gândesc la copilăria mea, cam toate activitățile de la 5-6 ani au fost direct conectate de minerit. Pentru că am trăit în zona exploatării miniere Loanea, locul meu de joacă era parțial calea ferată care transporta cărbunele de la Loanea la preparația din Petrila, terenul de fotbal era făcut din materiale care erau folosite și în mină, eram foarte des în mină, mergeam împreună cu vecinii și luam cărbuni pentru încălzire. Mi-aduc aminte cât de frumos era când mergeam cu locomotive cu vecinul meu mecanic de locomotivă. Toți vecinii mei sunt mineri sau au fost mineri, tatăl meu lucra la fabrica de utilaj minier. Toate activitățile culturale vizau partea aceasta de minerit, sărbătorile Sfânta Varvara, Ziua Minerului. M-a influențat viața socială din jurul comunității miniere Valea Jiului. Și am câteva modele care m-au inspirat și în viață și care sunt mineri. După ce și-au terminat activitatea minieră au devenit foarte activi în cartierul meu, au continuat munca în comunitate, alături de pensionari. Deci am câteva fețe ale tranziției din punctul meu de vedere de succes. Sunt foarte personale pentru că au fost și modele de dezvoltare pentru mine, bazate pe muncă, seriozitate și ajutor în jurul lui. Și în momentul de față îmi influențează viața direct. Mineritul e la apus, și încercăm, bazându-ne pe ceea ce a existat în minerit, să facem altceva. Nu e un proces ușor, dar în principiu ne dorim foarte mult să păstrăm identitatea. Închiderile de mine au fost derulate destul de haotic în punctul meu de vedere, fără a se calcula un impact social asupra unor comunități. Am văzut foarte multefamilii care, dat fiind faptul că au fost disponibilizate sau au dorit să fie disponibilizate, au intrat într-o zonă de vulnerabilitate social, multă sărăcie extremă pe alocuri. La nivel de comunitate știam foarte mulți tineri, mineri care plecau pentru cele 12 salarii compensatorii. Și ușor-ușor, practic, am trăit închiderea secvențială a mai multor mine și a fost un sentiment de deznădejde. Nu neapărat din cauza închiderii minelor, ci datorită dezamăgirii oamenilor față de un domeniu care le-a oferit totul și dintr-o dată s-au despărțit de el. Am întâlnit familii și mineri care au trecut prin perioade de depresie din cauza faptului că n-au mai avut un job care era foarte intens, de muncă intensă în echipă, de apartenență la grup, și au intrat într-o zonă în care nu își mai găseau sensul. Unii încă se simțeau în putere, dar nu mai aveau obiectul muncii. Am avut un centru de zi pentru copii, am văzut impactul asupra copiilor, sărăcie, lipsa oportunităților, foarte mulți copii erau direcționați după ce termină școala să plece din zonă. Deci impactul a fost semnificativ la nivel social și am avut oportunitatea și șansa să pot să ajut câteva familii. În Valea Jiului cel puțin mineritul nu mai e o activitate economică viabilă în prezent. Nu cred în continuarea mineritului până în 2032. Consider că din punct de vedere al hazardului, din punct de vedere al condițiilor economice, din punct de vedere al investițiilor, lucrul acesta ar trebui să se termine foarte repede și ar trebui să găsim soluții alternative cu siguranță atât pentru mineri, cât și pentru companii și diversificarea economică. Sunt entuziasmat de faptul că am reușit la nivel de Valea Jiului să putem să coagulăm o voință a administrației, cu o voință a societății civile și cu o voință a mediului de afaceri, astfel încât să putem să ne construim un viitor al nostru. Cu toții ne dorim să fie mai bine, dar înainte să ne fie bine trebuie să muncim pentru a ne fi mai bine. Valea Jiului în momentul de față se așează pe noi pilon de dezvoltare comunitară, se așează pe alte oportunități de business, dar în același timp trebuie să nu își uite identitatea, istoria și patrimoniul. Dar viitorul arată bine, având în vedere susținerea primită și din partea Comisiei Europeane și din partea Ministerelor. Rămâne ca noi să ne facem temele la nivel local, să mergem înaintem, să lucrăm, să fim mai puțin nemulțumiți și să ne canalizăm energia către a face fiecare în zona lui, câte puțin. Că puțin cu puțin, în fiecare oraș, în fiecare cartier, în fiecare bloc de scară, dacă se fac lucrurile bine, vom merge într-o direcție bună. Avem premisele unei dezvoltări coerente, unei dezvoltări integrate în Valea Jiului. Nu văd sensul momentului de față să așteptăm miracole, oameni providențiali sau politici venite top-down care să ne salveze. Nu ne va salva nimeni decât noi. Cred că schimbarea trebuie să vină în fiecare om, acel om care este activ în comunitate, acel om căruia îi pasă de vecinul lui, care ajută, acel om care ține la patrimoniu, care nu uită de unde a plecat, acela pentru mine este un model de bună practică și de dezvoltare. Oameni simpli și modele bune, pentru că minerii au ținut sistemul energetic al țării și avem o responsabilitate, noi, ca țară, să dăm înapoi. Claudia, președinte ONG și formator, Valea Jiului Tatăl meu, la 14 ani, a venit din zona Gorjului la școală, aici, la Școala Profesională la Lupeni, după care a lucrat peste 40 de ani la UMIROM, era Uzina de Confecționare și Reparație a Utilajelor Miniere. A adus-o și pe mama după ce s-au căsătorit și am apărut și eu în Valea Jiului. Îmi amintesc cum erau înșirate în sufragerie planșe întregi de desene tehnice și toate utilajele pe care el trebuia să le confecționeze la uzină. Sau salopetele uneori foarte murdare ale tatălui de la operațiunele de sablare, curățarea prin folosirea nisipului a produselor finite din metal și atunci, folosind acel nisip la o presiune mare, automat că și salopetele erau foarte murdare. Îmi amintesc mirosul de cărbune dimineața când plecam la bunici cu trenul de 4 dimineața și noaptea, când ajungeai în stație, în gară, mirosea a cărbune. Și acum mi-aduce aminte de copilărie. Eu toată copilăria și adolescența am locuit în cartierul Aeroport din Petroșania, aproape de exploatarea minieră Livezeni și noaptea se auzeau acei mari bolovani de cărbune care cădeau pe bandă. Soțul meu a lucrat și el după liceu 2 ani la mină, dar i s-a părut atât de greu, de murdar încât la un moment dat, după 2 ani de zile, s-a uitat în oglindă și a spus că el nu-și dorește să iasă la pensie de la mină, că își dorește altceva pentru el și s-a dus la facultate și a urmat o cu totul altă meserie. Socrul meu a lucrat și el la mină și este pensionar de la mină, dar este și momârlan, iar cu salariul de la mină putea să întrețină și gospodăria mai bine și oile. Eu viitorul îl văd foarte frumos, chiar dacă de 13 ani nu mai locuiesc în Valea Jiului, ci la București, cu familia mea, cu soțul meu și cele 3 fete. Sunt președinte al Asociației Ținutul Momârlanilor, sunt mamă a trei copii și formator și cumva mereu am vrut să schimb percepția oamenilor care, când auzeau că suntem din Valea Jiului, știau doar de mineri, mai ales după vestitele mineriade. La un moment dat eram la o întâlnire important la Palatul Parlamentului și am fost prezentată nu cu funcția pe care o aveam eu atunci, ci ca momârlancă din Valea Jiului. Și mi-am dat seama că asta este o resursă care trebuie folosită ca oamenii să perceapă și să vadă Valea Jiului și altfel. Am început să le vorbesc despre tradițiile momârlanilor, despre obiceiuri, mai târziu le povesteam despre bucatele tradiționale. Momârlanii sunt cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului și chiar se spune despre ei că sunt urmași ai Dacilor, iar tradiții seculare sunt păstrate încă cu sfințenie în anumite comunități. Sunt o comunitate destul de mică și reprezintă băstinașii din vechile sate ale Văii Jiului. Ei au fost primii locuitori ai așezărilor de munte cu mult timp înainte să existe exploatarea minieră a cărbunelui. Au fost primii locuitori ai așezărilor de munte cu mult timp înainte ca ținutul cărbunelui să atragă oameni din celelalte zone ale țării și din întregul Imperiul Austro-Ungar, cu secole înainte ca Valea Jiului să devină cea mai urbanizată zonă din județul Hunedoara. Și așa în anul 2021, în pandemie, m-am gândit să înființez Asociația Ținutul Momârlanilor, cu care am aplicat și pentru o finanțare pe PNRR. Acest proiect a debutat cu o șezătoare frumoasă în care noi am prezentat publicului rețeta de covrig momârlanesc. Mie îmi place foarte mult să gătesc și când eram mică, la bunica mea, creșteam printre cozonaci, printre cusături de cămăși și cumva m-a atras foarte mult tradiția. Am considerat că pot să ajut Valea Jiului să o promovez sub forma unei asociații. Vorbeam acum de acest proiect care se numește Împreună prin Cultura în Ținutul Mămârlanilor, proiect care s-a adresat comunității din orașul Uricani, Valea de Braz și câmpul lui Neag. Obiectivul general al proiectului a fost creșterea profilului cultural al locuitorilor orașului Uricani prin acces la metode de creație artistică, artă participativă și cunoaștere culturală deschise tinerilor care formează această comunitate, astfel încât aceștia să fie nu doar expuși temporar la cultură, ci să-și dezvolte abilitățile culturale și artistice pe care să le folosească mai apoi pe termen lung. Am avut chiar și ateliere de adulți. Adulții veneau cu mare, mare plăcere în fiecare sâmbătă când țineam atelierele. Proiectul va continua cu o revistă a proiectului în care vom insera cele mai bune materiale de la atelierele de arta povestirii, atelierele de jurnalism și publicitate și cu un spectacol final. Pentru mine, Valea Jiului e ca un colț de rai. Avem atât de multe resurse naturale pe care poate unii nu le conștientizează. Suntem poartă de intrare în Parcul Național Retezat, unde este cel mai mare lac glaciar din țară, lacul Bucura. Avem atâtea forme de relief, avem peșteri, avem biodiversitate, avem deja stațiuni turistice cunoscute, unde la Straja știm că este cea mai mare pârtie de schi din România. Natura este spectaculoasă, avem unele din cele mai nepoluate păduri din România și din Europa chiar. Știu că sunt foarte multe proiecte în implementare și se dorește revitalizarea zonei. Și cu siguranță atunci și momârlanii, comunitatea pe care eu o reprezint ca președinte la Asociației Ținutul Momârlanilor, vor fi mai bine cunoscuți, vor putea să-și promoveze produsele locale, obiceiurile, portul tradițional și contribuie la revitalizarea zona.


    Continue reading
  • RegENERate

    Proiectul este coordonat de rețeaua Bankwatch Network și se bazează pe eforturile organizației privind tranziția justă și transformarea energiei în țările ECE. Scopul proiectului este de a…


    Continue reading
  • Gaz fosil

    Industria gazelor fosile pretinde că gazul este un combustibil fosil curat, care ne poate ajuta să facem tranziția energetică. Gazul ascunde multe pericole, iar adevărul nu este nici pe departe la fel de plăcut precum ne-o arată lobby-ul gazului. EMISIIPOLUANTE ȘI EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII - Gazele sunt combustibili fosili care emit jumătate din dioxidul de carbon produs în mod obișnuit de cărbune. Gazele sunt combustibili fosili care emit jumătate din dioxidul de carbon produs în mod obișnuit de cărbune, însă au în componență metanul, un „ucigaș tăcut” pentru mediu. Metanul este de 34 de ori mai potent decât CO2-ul în captarea căldurii pe o perioadă de 100 de ani și de 86 de ori pe o perioadă de 20 de ani. De asemenea, emisiile de metan sunt în continuă creștere la nivel global[1], iar odată cu utilizarea crescută a gazului se extinde și riscul scurgerilor de metan, greu de controlat. O parte din metanul conținut de gaz scapă în timpul procesului de extracție și transport. Astfel de scăpări sunt cunoscute ca emisii fugitive. Dacă emisiile fugitive sunt prea mari, gazele fosile au același impact climatic precum cărbunele. Un cercetător din cadrul programului Copernicus al Agenției Spațiale Europene a analizat comparația dintre emisiile CO2 de la centralele pe cărbune față de emisiile de gaze cu efect de seră pe ciclul de viață al producției și arderii gazelor naturale. El afirmă că este de ajuns ca 3-4% din gazul natural produs la puțurile de petrol și gaze să se scurgă în atmosferă ca energia produsă de centralele de gaze să fie la fel de poluantă ca cea provenită din cărbune[2]. În România nu este cunoscut nivelul scăpărilor de metan. Cert este că starea sistemului de transport este în general proastă, cu aproximativ 50% din conducte cu o vechime mai mare de 40 de ani. Arderea gazelor fosile produce și particule fine (PM2.5), oxizi de azot (NOx)și monoxid de carbon (CO), care pot declanșa crize de astm și probleme respiratorii. Studiile[3] arată că prezența aragazului clasic într-o casă poate crește de până la 3 ori expunerea la NO2 față de limita orară recomandă de WHO (de la 100 ppm la 300 ppm). Persoanele care locuiesc la 800-1000 de metri de puțurile de petrol și gaze sunt mai expuse la probleme de sănătate . Concentrațiile mari de particule fine și ozon din jurul exploatărilor de gaz pot produce iritaţii ale căilor respiratorii, probleme de respiraţie şi leziuni pulmonare după doar câteva ore de expunere. Expunerea pe termen lung poate duce la agravarea stării de sănătate, inclusiv la boli cardiovasculare și cancer. [4]. Oamenii de știință au calculat că 89% din rezervele de cărbune, 58% din zăcămintele de petrol și 59% din zăcămintele de gaze fosile ale Pământului trebuie să rămână neextrase ca să putem diminua efectele schimbărilor climatice. Pentru a îndeplini obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030 și neutralitatea climatică până în 2050, experții din domeniu spun că producția gazului ar trebui să se înjumătățească în următorii 20 de ani. Utilizarea gazului pentru electricitate nu ar mai trebui finanțată din banii publici după 2040 dacă dorim să ținem sub control efectele devastatoare ale schimbărilor climatice. [5]. [1] https://www.reuters.com/article/us-climatechange-methane-satellites-insi-idUSKBN23W3K4 [2] https://www.spglobal.com/marketintelligence/en/news-insights/latest-news-headlines/natural-gas-use-may-affect-climate-as-much-as-coal-does-if-methane-leaks-persist-68096816 [3] https://rmi.org/insight/gas-stoves-pollution-health [4] https://ehp.niehs.nih.gov/doi/10.1289/EHP1535 [5] https://www.nature.com/articles/s41586-021-03821-8#MOESM5 PREȚURI MARI ȘI SUBVENȚII PE MĂSURĂ - Prețul gazului este în continuă creștere din septembrie 2021 Prețul gazului este în continuă creștere din septembrie 2021, iar în contextul agresiunilor Rusiei gazul a devenit un produs foarte volatil. Prețul gazelor a crescut cu 500% într-o perioadă de 4-5 luni. Costul electricității și al încălzirii este și el influențat de prețul gazelor, o bună parte din acestea fiind produse din gaz fosil. În raportul privind piața de gaze naturale și electricitate, Comisia Europeană concluzionează fără echivoc această legătură[6]. Sursa: Comunicare Comisiei Europene, Un set de măsuri de acțiune și sprijin pentru abordarea creșterii prețurilor la energie, octombrie 2021 Acest lucru, și faptul că este o resursă epuizabilă, ne arată că nu ne putem baza pe el pentru tranziția sistemelor energetice. Pentru a menține prețul gazelor fosile la un nivel redus pentru populație, guvernele apelează la diverse scheme de ajutor sau de suport pentru companii. În România există două astfel de metode de intervenție bine cunoscute – taxa de cogenerare și subvențiile pentru gigacalorie prezente în toate orașele cu încălzire centralizată din România. Taxa de cogenerare ar avea scopul de a încuraja investiții în tehnologia de cogenerare și modernizarea centralelor. În perioada 2011 - 2020, consumatorii români au plătit circa 1,7 miliarde de euro ca taxă de cogenerare (170 mil euro pe an), iar începând cu ianuarie 2022 aceasta a crescut de la 17,12 la 25,54 lei/MWh. Aceste sume sunt împărțite între 30 de operatori cu centrale în cogenerare, cu o putere instalată cumulată de 2567 MW. Nu se știe însă ce se întâmplă cu sumele colectate de operatori, rapoartele nu detaliază către ce tipuri de cheltuieli au fost direcționați banii. Subvenționarea gigacaloriei este realizată pentru toți locuitorii din orașe conectate încă la un sistem centralizat de termoficare. Conform unei analize Europa Liberă pentru 2021-2022 primăriile au plătit trei miliarde de lei (607 milioane de euro) doar pentru iarna aceasta acesta. Ineficiența sistemelor și prețul în crește al gazului au dus la nevoia suplimentară de compensare. Prin comparație, ajutoarele de stat pentru energia regenerabilă, cunoscute ca certificate verzi, sunt la un nivel de 1,833 miliarde lei pe an (380 milioane de euro), pentru 770 de producători și o capacitate instalată cumulată de 4779 MW. Subvenția pentru regenerabile este în continuare mai scăzută decât cea pentru gaz fosil, deși acoperă o plajă mai largă de operatori și o capacitate mai mare. [6] https://ec.europa.eu/info/news/quarterly-market-reports-confirm-influence-global-gas-prices-eu-third-quarter-2021-2022-jan-17_en DEPENDENȚA DE COMBUSTIBILI FOSILI - Noile investiții în gaz ne țin dependenți de combusibili fosili și îngreunează tranziția energetică. Conform unui studiu realizat de Agora Energiewende, utilizarea gazului fosil în UE ar trebui să fie în mare parte eliminată până în 2040, pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050. Utilizarea gazului fosil în sectorul industrial ar trebui redusă cu 46% până în 2030 și cu 74% până în 2035, comparativ cu 2018[7]. În același timp, Uniunea Europeană a decis să se îndepărteze de gazul rusesc, pe termen scurt prin importuri din alte zone, iar pe termen lung prin accelerarea utilizării energiei regenerabile[8]. Însă, factorii de decizie iau în considerare soluții tehnologice pentru decarbonizarea lanțului de aprovizionare cu gaze, și se reorientează spre captarea carbonului sau gaze alternative cu emisii reduse de carbon ca parte a mixului energetic pe termen mediu și lung. Acestea sunt doar măsuri pentru păstrarea status-quo-ului. Tehnologiile de captare și stocare a carbonului (CCS) au eșuat până acum să demonstreze reducerea semnificativă a CO2 și contribuții majore pentru atenuarea schimbărilor climatice, mai degrabă este o tehnologie scumpă și consumatoare de energie[9]. Având în vedere eficiența lor scăzută, hidrogenul și alte gaze alternative pot fi utilizate numai în cazurile în care alte opțiuni[10], cum ar fi eficiența energetică, generarea de energie din surse regenerabile și transportul electrificat, nu sunt disponibile. Studiile care iau în calcul emisiile pe tot ciclul de viață arată că producția de hidrogen albastru (produs din gaze fosile, dar unde dioxidul de carbon este captat) este cu 20% mai poluantă decât arderea directă a gazului[11]. În plus, specialiștii avertizează că utilizarea hidrogenului verde (produs prin electroliza apei generată prin sursa eoliană sau panouri solare) pentru încălzire este ineficientă[12]. Hidrogenul verde este un combustibil scump și rar, care ar trebui utilizat doar în industriile greu de electrificat. Este adevărat că încă avem nevoie de gaz fosil pentru a echilibra piața și până la instalarea de noi surse regenerabile și stocare, însă România planifică investiții noi în gaz fosil mult peste necesarul real. Statul român are în plan construirea a cel puțin 3 centrale noi de mari dimensiuni și cel puțin alte 7 centrale mici (în total 1,7 GW), dar și extinderea rețelei de conducte. Acestea presupun o investiție de aproximativ 2 miliarde de euro, fără a lua în calcul costul de extracție și cel de racordare la rețeaua de gaz a consumatorilor finali. În schimb, ne-am putea concentra pe modernizarea sistemului existent de transport și distribuție, precum și pe anumite centrale pe gaz cu o vechime de peste 40 de ani și costuri mari din cauza ineficienței lor. Aceste sume ar putea fi direcționate către proiecte cu adevărat sustenabile, care să asigure independența energetică, și în același timp să susțină atingerea țintelor climatice asumate. [7] https://static.agora-energiewende.de/fileadmin/Projekte/2021/2021_07_EU_GEXIT/AgoraEW_Phasing_out_fossil_gas_in_the_EU_Interim_Results_20211028.pdf (p4) [8] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_1511 [9] https://www.foodandwaterwatch.org/2021/07/20/top-5-reasons-carbon-capture-and-storage-ccs-is-bogus/ [10] https://www.rechargenews.com/energy-transition/hydrogen-for-heating-and-road-transport-is-not-efficient-and-does-not-make-economic-sense/2-1-1069478 [11] https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1002/ese3.956 [12] https://www.csrf.ac.uk/blog/hydrogen-for-heating/ ; https://vbn.aau.dk/ws/portalfiles/portal/288427732/Country_Roadmap_Romania_20181005.pdf Experții preconizează că Pământul se va încălzi în mai puțin de 10 ani cu 1,5 grade mai mult față de perioada preindustrială. Criza climatică este mai aproape ca oricând, iar efectele se văd și în România. Eforturile la nivelul Uniunii Europene sunt considerabile, însă momentan nu sunt de ajuns pentru a evita un colaps climatic. Până în 2040 va trebui să eliminăm treptat inclusiv gazul fosil pentru a atinge dezideratul climatic și implicit pentru a evita costuri sociale și economice mult mai mare. Dar terenul trebuie pregătit mult mai devreme. Chiar dacă vom opri utilizarea gazului în 2040, emisiile vor rămâne în atmosferă pentru câțiva zeci de ani. Așadar, finanțarea și implementarea de noi proiecte energetice pe bază de gaze fosile trebuie să înceteze acum. Nu va fi ușor. Modalitatea principală de încălzire sunt gazele fosile, iar producția de energie electrică din gaze este pe locul patru în România. Însă este necesar. Pentru a putea proteja mediul și clima așa cum am promis, tranziția de la cărbune nu se poate face prin gazul fosil. Din păcate nu există un consens la nivel european, statele membre din Europa de Est, inclusiv România, susțin că gazul este pretabil pentru decarbonizarea sectorului energetic. Prin această campanie ne propunem să: Informăm cu privire la riscurile gazelor fosile limităm investițiile publice în noi infrastructuri de gaze fosile susținem excluderea gazelor fosile din politicile publice pentru energie și dezvoltare durabilă prevenim tranziția energetică prin gaz fosil în detrimentul energiei regenerabile monitorizăm respectarea legislației de mediu a proiectelor energetice pe bază de gaze fosile În secțiunile de mai jos găsiți ce am făcut până acum pe tema gazelor fosile. Ultimele Articole O cursă a înarmării cu gaze fosile în Marea Neagră28 mai 2024Autori: Ventzeslava Kojouharova, Raluca Petcu, Ido Liven. Articolul original în …Parlamentul European a decis retragerea UE din Tratatul Carta Energiei. Ce face România?24 aprilie 2024Astăzi, Parlamentul European a decis cu o majoritate covârșitoare de …România finanțează dependența de combustibili fosili prin Fondul pentru Modernizare27 martie 2024Un nou raport publicat de Bankwatch România și CEE Bankwatch …Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice18 martie 2024București, 18 martie 2024  Consultările publice pentru revizuirea Planului Național …Neptun Deep, un proiect cu impact climatic mult subestimat6 martie 20246 martie, București – În cadrul unei mese rotunde, Greenpeace …


    Continue reading
  • Energy Source Transition

    Tranziția energetică reprezintă procesul de transformare a sistemului energetic actual bazat pe combustibili fosili într-un sistem curat cu emisii zero de carbon având la bază utilizarea surselor regenerabile de…


    Continue reading
  • Tranziție Energetică

    Tranziția energetică reprezintă procesul de transformare a sistemului energetic actual bazat pe combustibili fosili într-un sistem curat cu emisii zero de carbon având la bază utilizarea surselor regenerabile de…


    Continue reading
  • Environment

    Pe lângă campaniile principale pe care le desfășurăm, susținem în limita resurselor noastre disponibile și alte proiecte care corespund misiunii noastre. Credem că în România sectorul non-guvernamental, și mai…


    Continue reading
  • Mediu

    Pe lângă campaniile principale pe care le desfășurăm, susținem în limita resurselor noastre disponibile și alte proiecte care corespund misiunii noastre. Credem că în România sectorul non-guvernamental, și mai…


    Continue reading
  • Mining And Coal Power Plants

    Minele de lignit și termocentralele pe cărbune din România au depășit în numeroase rânduri limitele legale în ceea ce privește emisiile (dixid…


    Continue reading
  • Minerit și Termocentrale

    Minele de lignit și termocentralele pe cărbune din România au depășit în numeroase rânduri limitele legale în ceea ce privește emisiile (dioxid…


    Continue reading
  • Fair Transition

    Tranziția justă este un model economic de dezvoltare ce constă în politici publice elaborate de jos în sus, menite să creeze condițiile necesare pentru…


    Continue reading