La COP29 delegația Uniunii Europene a pledat pentru alinierea la 1,5C și reducerea rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, șase țări europene planifică o supraconstrucție de centrale bazate pe gaz fosil, care subminează angajamentele climatice și cresc dependența de combustibilii fosili pentru următoarele decenii, după cu arată un raport recent al Beyond Fossil Fuels.
În Europa de Vest, Italia, Germania și Marea Britanie planifică 40 GW în noi centrale pe gaze fosile, în timp ce sunt deja responsabile de 45% (111 GW) din capacitatea instalată. Toate cele trei țări s-au angajat să-și decarbonizeze sectoarele energetice până în 2035, dar le lipsesc planuri concrete privind flota existentă de centrale pe gaz, cu atât mai puțin pentru cele în dezvoltare.
În timp ce la COP29 ar fi trebuit să se discute despre soluții pentru tranziția energetică, industria combustibililor fosili a acaparat conferința din acest an de la Baku. Rezultatul final al negocierilor nu a mișcat în nicio direcție angajamentul de la COP28, pentru o „tranziție de la combustibili fosili”. Unele țări din Europa Centrală și de Est precum Slovacia, Bulgaria și Albania au încheiat noi contracte de gaze cu Azerii în timpul discuțiilor climatice. Mai mult, Președintele Azerbaidjanului a propus practic livrarea de gaze rusești în Europa. România împreună cu Grecia și Bulgaria au negociat conducte de gaze la COP29.
Conform raportului BFF, România este cel mai mare investitor în producția de gaze din regiune, urmată de Polonia și Bulgaria. Se prevede o creștere de la 9 la 24 GW în cele trei țări. Inevitabil, multe dintre aceste proiecte sunt subvenționate din fonduri publice precum bugete naționale, Fondul pentru modernizare sau Facilitatea de recuperare și reziliență, care sunt menite să ajute țările să-și „modernizeze” sistemele energetice și să-și facă economiile mai „durabile”.
Însă România plănuiește să își tripleze capacitatea centralelor pe gaz fosil, într-un moment în care producția din combustibili fosili este la un minim istoric (20% din producția de electricitate). Cu toate că documentul de referință al României, PNIESC, arată o creștere cu 3,5 GW a capacității instalate pe gaze până în 2030, raportul BFF adună 6 GW de noi proiecte, cu 2,2 GW în construcție. Toate aceste centrale de producție vor duce la o creștere masivă a consumului de gaze fosile. Transgaz prevede încă 10 miliarde de metri cubi pe an necesari pentru a satisface cererea din 2027.
Dependența continuă de gazele fosile – nu numai pentru energie electrică, dar și încălzire și industrie — are costuri semnificative pe mai multe niveluri. Extragerea, transportul și arderea acestui combustibil contribuie la schimbările climatice și la evenimentele meteorologice extreme, tot mai dezastruoase în fiecare an. Modul în care funcționează sistemul energetic bazat pe combustibili fosili — cine profită și cine plătește —determină, de asemenea, sărăcia energetică și crește vulnerabilitatea întreprinderilor și gospodăriilor în fața volatilității prețurilor.
Într-o societate atât de polarizată cum este România în prezent, este greu să cerem guvernanților o schimbare radicală. Însă trebuie să îi facem să înțeleagă că nu gazele, ci energia regenerabilă pot asigura securitatea energetică și tranziția pe care ne-o dorim pe termen lung.
Sunt necesare mai multe eforturi pentru decarbonizarea sectorului energetic în a mod durabil și eficient. În România, autoritățile trebuie să evolueze de la a mai fi un blocaj, la un facilitator al integrării energiilor regenerabile prin dezvoltarea sistemului de transport și instalarea mijloacelor de stocare a energiei electrice. Energia distribuită reprezintă o modalitate de a reduce blocajele și de a sprijini dezvoltarea locală.
Credit imagine copertă: ©RoschetzylstokPhoto from Getty Images Signature via Canva.com