Stadiul procesului de transformare a sectorului energetic din România

Prin adoptarea Acordului de la Paris și a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, Uniunea Europeană s-a angajat la demararea procesului de transformare a sectorului energetic, dar în România sprijinul financiar inadecvat și lipsa de voință politică stau în calea progresului.

La nivel național, transformarea sectorului energetic este adesea percepută cu scepticism, în pofida îmbunătățirilor aduse sectorului de la aderarea la Uniunea Europeană.

Chiar dacă obiectivele privind energia din surse regenerabilă au fost atinse, în principal datorită schemelor de sprijin care au contribuit la stimularea investițiilor, există încă o nevoie de finanțare durabilă în acest domeniu.

Teorie vs. Realitate

Parlamentul României a înregistrat un progres anul acesta când a modificat Legea privind energia regenerabilă pentru a include prevederile referitoare la prosumeri (cei care produc si consumă energie în același timp) și procedura aferentă privind procesul de injectare a energiei produse în rețeaua națională. Alte prevederi privind prosumerii se referă la scutirea acestora de la unele obligații fiscale.

Un astfel de cadru trebuia elaborat până în octombrie 2018, însă procesul a fost blocat atunci când autoritățile suspectau că scutirile fiscale ar putea fi percepute ca ajutor de stat. Astfel că până la furnizarea unor clarificări, prevederile nu puteau intra în vigoare. La începutul acestei luni, Autoritatea Națională de reglementare în Domeniul Energiei a anunțat că vor începe consultările publice ale cadrului de reglementare la jumătatea lunii decembrie și că acesta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Anunțul publicării Strategiei Energetice Naționale (Strategia) a stârnit entuziasm în rândul celor care așteptau elaborarea acesteia, însă Strategia nu a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor: prioritățile de investiții au vizat proiecte hidroenergetice controversate, în loc să fie axate pe proiecte energetice curate și durabile.

În ciuda potențialului eolian și solar al României (în 2016 energia eoliană produsă fiind estimată la 6.25 TWh, iar cea fotovaltaică la 1.67TWh) perspectivele de exploatare viitoare sunt reduse. Strategia energetică arată că Sistemul Energetic Național nu poate face față unor variații mari în injecția de energie în absența unor sisteme de echilibrare și de depozitare corespunzătoare. Nici celeorlalte surse regenerabile de energie, precum biomasa, biogazul sau energia geotermală, nu le este acordată atenția necesară, având în vedere accentul pus în continuare pe combustibilii fosili și energia nucleară.

În ceea ce privește eficiența energetică, cea mai recentă inițiativă a autorităților este crearea unui fond specializat în investiții în eficiență energetică. Ministerul Energiei a comandat deja un studiu care să arate modalitățile în care un astfel de fond ar putea fi implementat.

Un alt element important al procesului de transformare a sectorului energetic este Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), al cărui proiect a fost recent publicat. Însă prevederile acestuia au provocat nemulțumiri: PNIESC proiectează pentru 2030 o pondere a energiei regenerabile în consumul final de energie de numai 27.9%, cu mult sub obiectivul UE de 32% pentru 2030. Având în vedere că în 2016, ponderea energiei regenerabile atinsese un prag de 26%, autoritățile române ar fi trebuit să opteze pentru o țintă mult mai mare pentru 2030. În ceea ce privește eficiența energetică, România a înregistrat în 2016 o valoare de 31.3 Mtoe în consumul de energie primară, iar conform PNIESC în 2030 va ajunge la un nivel de 36.7 Mtoe comparativ cu nivelul de 30.3 Mtoe prevăzut pentru 2020. Conform previziunilor, emisiile totale de gaze cu efect de seră (EU-ETS și non-ETS, cu excepția LULUCF) vor înregistra un nivel de 118.35 Mt CO2eq, iar în comparație cu nivelul anului 1990, emisiile totale de gaze cu efect de seră în sectoarele economiei naționale vor fi reduse cu aproximativ 50% în 2030.

Deși PNIESC este încă la faza de proiect, părțile interesate pot face comentarii și observații, chiar dacă timpul alocat pentru dezbateri publice este limitat – doar zece zile disponibile pentru colectarea recomandărilor și observațiilor.

Autoritățile române trebuie să fie consecvente în punerea în aplicare a tuturor politicilor și măsurilor cu potențial transformator și să intensifice elaborarea de strategii durabile care să sprijine România în atingerea tuturor obiectivelor asumate.

Stadiul actual al Programelor Operaționale și perspectivele în cadrul noului Buget al Uniunii Europene

Cea mai importantă sursă de finanțare europeană în România este reprezentată de Programul Operațional Infrastructură Mare și cel pentru Dezvoltare Regională.

Programul Operațional Regional (POR) este principala politică de investiții având pentru perioada 2014-2020 un buget alocat de EUR 6.6 miliarde și o cotă de cofinanțare națională de EUR 1.53 miliarde. Prin intermediul acestuia s-au stabilit noi linii de investiții pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, cu accent pe eficiență energetică în clădirile publice și rezidențiale, iluminat public și transport urban.

În 2017 contractele de finanțare semnate au însumat EUR 1 miliard și au reprezentat 12% din totalul alocărilor destinate programului. Axa prioritară dedicată tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon nu are totuși succes, iar în cazul apelului de proiecte pentru eficiență energetică în clădiri rezidențiale, proiectele depuse au reprezentat 47% din alocare. O lipsă de interes regăsim și în cazul secțiunii de transport urban, căreia i-au fost reduse fondurile cu EUR 450 milioane. Singurul supliment financiar a fost acordat secțiunii pentru iluminat public care a primit un plus de EUR 50 milioane.

Aceeași pasivitate și indiferență o regăsim și în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Sectorul energetic din cadrul acestui Program Operațional este reprezentat prin trei Axe Prioritare:

Axa 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon;

Axa 7 cu Obiectivul Specific 7.2 – Creşterea eficienţei energetice în sistemul centralizat de furnizare a energiei termice în Municipiul Bucureşti;

Axa 8 – Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale; Autoritățile au declarat că obiectivele nu pot fi indeplinite din cauza interesului scăzut în aceste investiții.

 

Unele dintre obiectivele specifice ale Axei 6, și anume obiectivul 6.1  – producerea energiei regenerabile din surse mai puțin utilizate (biomasă, biogaz, energie geotermală) și obiectivul 6.4 – creşterea economiilor în consumul de energie primară produsă prin cogenerare de înaltă eficienţă, nu au un cadru legislativ bine dezvoltat pentru a sprijini implementarea lor.

Directiva privind Eficiența Energetică a instituit un organism intermediar în cadrul proiectelor energetice, fiind reprezentat de companiile de servicii energetice, acestora lipsindu-le însă un cadru de reglementare propriu. Același lucru este valabil și pentru cogenerarea de înaltă eficiență pentru care nu a fost stabilită o definiție exactă. În lipsa acestor clarificări legislative, niciun proiect nu a fost depus.

Starea actuală deplorabilă a acestor Programe Operaționale nu este un lucru nou, chiar dacă media infirmă această situație. Însă slaba absorbție a acestor fonduri este mai mult decât grăitoare.

Noul Cadru Financiar Multianual european trebuie să contribuie la stimularea investițiilor în domeniul energiei și mediului înconjurător.

Obstacolele tranziției energetice

Organizarea în 2018 la București a unei conferințe privind tranziția energetică a reprezentat o oportunitate de presa continuarea acestui proces intens.

Discuțiile din cadrul conferinței s-au axat pe necesitatea unei noi scheme de sprijin pentru producerea de energie regenerabilă, diferită de cea prin care s-au instituit Certificatele Verzi. Cum va funcționa acest nou sistem, rămâne însă un mister. Acest sprijin trebuie să se adreseze atât celor care au investit deja prin intermediul schemei precedente, cât și celor care doresc implementarea de noi investiții în acest domeniu.

Cei prezenți au fost de acord că sectorul energetic din România ar putea fi îmbunătățit prin elaborarea cadrelor legislative pentru Contractele de achiziție de energie electrică (PPA) și pentru Contractele pentru Diferență (CfD). Lipsa PPA-urilor este considerată un obstacol în calea dezvoltării sistemului energetic, fiind percepute ca esențiale în gestionarea volatilității prețurilor la energie. Un astfel de acord poate oferi claritate pe termen lung cu privire la părți, responsabilități, costuri, venituri și poate analiza riscurile asociate pentru părțile interesate, reprezentând în același timp și o condiție de eligibilitate pentru finanțarea viitorului proiect.

Contractul pentru Diferență este un acord bilateral în care o parte, de obicei producătorii, primește un preț fix pentru energia electrică pe care o vinde, plus un supliment pentru acoperirea unei potențiale diferențe dintre prețul fix și prețul spot, în cazul în care valorile nu corespund celor stabilite în acord. Autoritățile responsabile cu reglementarea sectorului energetic au asigurat că procesul de elaborare a fost deja demarat.

Speranța moare ultima

Deși este evident că transformarea sectorului energetic este un proces continuu, coerența autorităților în procesul de reglementare este o chestiune imperativă. Susținerea și încurajarea investițiilor în sistemul energetic necesită un grad ridicat de predictibilitate, iar pe lângă atingerea tuturor țintelor și obiectivelor stabilite la nivel european, România trebuie să abordeze sectorul energetic într-o manieră ecologică și durabilă.