Acest raport analizează evoluția sectorului energiei regenerabile din România, principalele politici publice pentru încurajarea acestui sector și recomandări pentru a asigura creșterea sustenabilă a sectorului regenerabilelor până în 2030.

Sectorul energiei regenerabile reprezintă unul dintre elementele structurale ale Pactului Ecologic European, inițiativa Comisiei Europene pentru o creștere economică durabilă, prin care își propune atingerea unei ponderi de 32% a energiei regenerabile în 2030 și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.

Principalele concluzii:

Fiecare stat membru trebuie să contribuie la atingerea acestor obiective prin setarea unor ținte rezonabile la nivel național. România a setat obiectivul privind ponderea energiei regenerabile în 2030 la 30,7% de la 24% în prezent, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene de 34%, România având un potențial regenerabil mare neexploatat. Astfel, ținta României pentru 2030 este mult mai scăzută decât cea setată în Strategia Energetică 2007-2020, deși costurile energiei regenerabile s-au diminuat semnificativ în perioada menționată și sunt pe un trend descendent în continuare.

Mecanismele de suport pentru energia regenerabilă au fost introduse în 2008, fiind reprezentate de sistemul de cote obligatorii și achiziția certificatelor verzi de către furnizorii de energie electrică. O serie de modificări legislative în 2012, 2013 și 2017 au fost inițiate cu scopul de a preveni fraudarea sistemului sau de a crește predictibilitatea schemei de sprijin. Rezultatul a fost diametral opus – schema de sprijin a devenit impredictibilă ceea ce a condus la scăderea încrederii noilor investitori în energie regenerabilă pe fondul instabilității legislative și limitarea accesului  micilor producători la sistemul energetic. Astfel, astăzi în România nu există un sistem de sprijin coerent care să susțină atingerea ponderii de 30,7% în energie regenerabilă. Instalarea de noi capacități a stagnat din 2015 când România a atins ținta pentru 2020 și a considerat inutilă păstrarea schemei de sprijin.

Pentru 2030, planurile României pentru susținerea energiei regenerabile prevăd introducerea Contractelor pentru Diferență și reluarea posibilității de încheiere a contractelor de vânzare a energiei electrice pe termen lung în afara piețelor centralizate, ca măsuri de sprijin care vor înlocui mecanismul cu certificate verzi. De asemenea, se are în vedere legiferarea exploatării potențialului eolian offshore. În ce privește investițiile, documentele oficiale prevăd îmbunătățirea sistemului tehnic pentru integrarea surselor regenerabile, programe care să încurajeze prosumatorii și noi capacități regenerabile realizate de companiile de stat. Cu toate acestea, documentele oficiale sunt lipsite de coerență strategică, propunând chiar ținte diferite pentru anul 2030.

Având în vedere concluziile analizei, România are nevoie de mai multă coerență și o abordare integrată a sectorului regenerabilelor: de la legislație, la măsuri de sprijin, la integrarea celor mai noi tehnologii și susținerea cercetării și dezvoltării. Întregul sector energetic are nevoie de o modernizare profundă pentru a putea susține instalarea de noi capacități regenerabile, chiar și pentru obiectivul deloc ambițios pentru 2030 care prevede o creștere de doar 6,7% în consum. Totodată, România și-a asumat atingerea neutralității climatice în 2050, iar țintele și măsurile aplicate în prezent nu sunt compatibile cu acest drum. Analiza se încheie cu o serie de recomandări care pot contribui la dezvoltarea sectorului regenerabilelor pentru tranziția către un sistem energetic curat.