PNIESC anticipează închiderea a 2.2GW pe cărbune anul acesta
PNIESC: Prognoze Contestabile pentru Capacitatea pe Cărbune
Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC) al României conține estimări chestionabile, care sugerează că 2.2 GW de putere instalată pe cărbune vor fi retrași până la sfârșitul anului, se arată într-o analiză publicată astăzi de Bankwatch România.
În PNIESC, un document care ar trebui să ghideze politicile naționale în domeniul climei și al energiei pentru următorul deceniu, se arată că România va avea doar 3.7 GW de capacitate instalată pe cărbune în 2020 – o prognoză surprinzătoare, având în vedere că în acest moment sunt disponibile în sistem unități cu o putere totală de 5.9 GW. Mai mult, Ministerul Energiei nu a anunțat închiderea vreunei termocentrale în acest an.
În document se arată și că alți 540 MW de capacitate pe cărbune vor dispărea până în 2030. Mai mult, PNIESC include o țintă foarte lipsită de ambiție pentru energia regenerabilă, de doar 27.9%.
“În mod normal, oricine își dorește să prevină o creștere catastrofală a temperaturii globale s-ar bucura să audă că 2 GW de cărbune vor fi retrași într-un singur an. Însă în PNIESC nu se regăsește un angajament pentru o eliminare treptată a cărbunelui până în 2030, și chiar este planificată construirea unei noi unități. Acest lucru înseamnă că estimarea pentru 2020 este complet greșită – cu atât mai jenant, cu cât România este în centrul atenției pe durata Președinției Consiliului UE”, a declarant Alexandru Mustață, coordonator de campanii Banwatch România.
Prognozele din PNIESC se bazează pe Strategia Energetică Națională, care prioritizează construirea unei unități de 600MW pe situl termocentralei Rovinari din județul Gorj. O analiză a situației economice a noii unități, parte a publicației Bankwatch, arată că noua unitate probabil nu va fi niciodată profitabilă. Costurile cu lignitul, certificatele ETS și calcarul vor consuma 82% din veniturile totale create de unitate, rămânând o marjă foarte mică pentru a acoperi restul costurilor – salarii, mentenanță etc. – și cu atât mai reduse devin șansele de a funcționa profitabil.
“Este încă o oportunitate ratată pentru a pregăti o strategie clară pentru a combate cea mai mare problemă a secolului: schimbările climatice”, a adăugat reprezentantul Bankwatch. “România propune construirea unei noi unități pe cărbune, în timp ce majoritatea țărilor Europene plănuiesc eliminarea combustibilului din mixul energetic, iar potențialul enorm pentru energie regenerabilă este ignorat”.
Raportul integral este disponibil aici: Cărbune în PNIESC