Neptun Deep: tranziție energetică sau undă verde pentru haosul climatic?

Proiectul Neptun Deep: OMV-Petrom Riscă Angajamentele Climatice ale României

OMV-Petrom a anunțat astăzi decizia finală de investiție în proiectul de producție de gaze Neptun Deep din Marea Neagră. Dacă va fi construit, acest proiect masiv de gaze fosile ar putea distruge angajamentele României și ale Uniunii Europene de a combate schimbările climatice.  

Compania-mamă OMV Group (Austria) și-a declarat anterior sprijinul pentru Acordul de la Paris, dar în realitate acțiunile companiei de combustibili fosili nu sunt mai mult decât greenwashing. În România, strategia lor este, de fapt, de a crește semnificativ exploatarea gazelor naturale. Începând din 2027, OMV-Petrom se așteaptă să extragă aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an în cadrul proiectului Neptun Deep, timp de cel puțin 20 de ani, așa cum reiese din documentele de evaluare de mediu, cu mult peste perioada în care sistemul energetic european ar trebui să renunțe la combustibilii fosili. 

Acest proiect este posibil și datorită milioanelor de euro din bani publici europeni. Conducta Tuzla-Podișor, destinată să conecteze platforma offshsore de gaze fosile cu rețeaua de gaze din România și cu așa-numitul gazoduct BRUA (care leagă Austria, Bulgaria, Ungaria și România), a primit un împrumut de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții în 2018, iar recent a primit suplimentar 80 de milioane de euro prin intermediul Fondului de modernizare.  

Comunitatea științifică în domeniul climei este fără echivoc în avertismentele sale repetate: omenirea trebuie să nu mai exploateze combustibilii fosili, dacă dorim să menținem obiectivul de 1,5°C realizabil. În mai 2021, Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că dezvoltarea de noi proiecte în domeniul petrolului și gazelor naturale trebuie să înceteze imediat pentru ca lumea să atingă obiectivul de zero emisii nete până în 2050. 

Soluția la problemele energetice ale Europei este în altă parte. Dacă România și Uniunea Europeană sunt cu adevărat dedicate neutralității climatice, nu pot exista noi investiții în noi proiecte de petrol și gaze susținute din fonduri publice. Ultimul studiu al Bankwatch arată că România își propune să utilizeze cel puțin 1,7 miliarde de euro din fondurile europene până în 2027 pentru noi proiecte de gaze fosile. Statele membre ar trebui mai degrabă să își concentreze eforturile pe înlocuirea combustibililor fosili cu energie regenerabilă, pe intensificarea eficienței energetice și pe furnizarea de încălzire durabilă și curată pentru gospodării.

Raluca Petcu, Bankwatch România, Campaigner Gaz Fosil