„Capacitatea instalată disponibilă de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă va fi scoasă din exploatare treptat până cel târziu la 31 decembrie 2032” – acesta este un fragment din OUG 108/2022 și, totodată, unul dintre cele mai ambițioase jaloane din PNRR. Pentru monitorizarea progresului acestui obiectiv, statul român a creat două comitete, dar acestea nu s-au întrunit, nu au lucrat împreună de peste un an și nici nu e clar dacă o vor face prea curând.
În fața presiunilor crescânde pentru reducerea emisiilor de carbon și a nevoii de a asigura tranziția către surse de energie sustenabile, dar și ca parte din Programul Național de Redresare și Reziliență, România și-a luat o serie de angajamente pentru eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic național. Printre aceste inițiative se numără și stabilirea unui calendar pentru eliminarea treptată a cărbunelui până în 2032, formarea Comitetului interministerial al cărbunelui (CIC), prin OUG 108/2022, dar și înființarea Comitetului consultativ pentru asistență privind aspectele relevante în implementarea programului de decarbonizare, prin Ordinul ministrului economiei nr. 1081/2022. În cadrul Comitetului consultativ au fost incluși reprezentanți ai administrației locale, ai mediului academic, operatorii economici producători de energie pe bază de cărbune, dar și membri ai societății civile, printre care și Bankwatch România.
În martie 2023, alături de alte 13 instituții și organizații membre ale Comitetului consultativ, am adresat o cerere Ministerului Economiei pentru o primă întrunire a acestui comitet. A trecut astfel încă un an fără ca ministerul să organizeze o întrunire pentru a face operațional principalul organism responsabil de implementarea și monitorizarea procesului de închidere a unităților de producere de energie pe bază de cărbune. În acest timp, implementarea Fondului pentru Tranziție Justă, mecanismul UE pentru diminuarea impactului socio-economic al procesului de decarbonizare asupra regiunilor monoindustriale, avansează, în aliniere cu procese tot mai rapide de decarbonizare la nivel european. În România, crește astfel riscul de a pierde cele peste 250 de milioane de euro alocate reconversiei profesionale a lucrătorilor din industria minieră sau ecologizării terenurilor contaminate, în lipsa unui cadru de implementare integrat pe care Comitetul Cărbunelui ar trebui să îl reprezinte.
De curând am solicitat, în temeiul legii 544/2001, aceluiași minister, programul întâlnirilor. Deși ni s-a răspuns într-un timp scurt, pare că documentul a fost redactat pentru a bifa indicatorii de răspunsuri în baza Legii privind accesul la informații de interes public, nu pentru a oferi un răspuns informativ sau o soluție concretă.
Putem rezuma cele două pagini astfel: „la data de 15.11.2022 a avut loc ședința de lucru a Comitetului interministerial al cărbunelui” (CIC), respectiv „în prezent are loc consultarea instituțiilor membre ale CIC, pe baza propunerilor acestora se va definitiva agenda următoarei ședințe de lucru, în cadrul căreia va fi stabilita dinamica activităților ulterioare și data primei ședințe a Comitetului consultativ”. În rest, 80% din răspuns face referire la pașii anteriori, un fel de istoric al Legii decarbonizării. Ceea ce nu este nici pe departe ceea ce am solicitat.
În cazul de față, Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, un instrument extrem de valoros la momentul adoptării sale, acum două decenii, are în mâinile Ministerului Economiei un rol pur formal, esența informațiilor reale fiind omisă, fie din lipsa acestora, fie pentru că nu se dorește legitimarea procesului de decarbonizare prin operaționalizarea comitetului în an electoral. Conform raportului privind Starea democrației în România, problemele legii 544/2001 „apar tocmai atunci când jurnaliștii, activiștii sau cetățenii solicită informații delicate, mai ales în legătură cu cheltuirea banilor publici, cu dezvăluirea unor abuzuri sau cazuri de corupție”.
În continuare, ne întrebăm de ce au fost formate aceste două comitete și când vor avea loc întâlniri și dezbateri reale, care să găsească cele mai juste soluții pentru comunitățile afectate de închiderea sectorului de cărbune. Într-un an cu enormă miză electorală, lipsa de asumare a procesului de decarbonizare și a efectelor sale intersectoriale de către autoritățile centrale nu este doar o formă de evitare a unui subiect sensibil, ci un obstacol real în calea dezvoltării unei economii verzi și a creșterii calității vieții comunităților din regiunile afectate.
Ne bazăm pe vigilența Comisiei Europene în aprobarea următoarelor tranșe din PNRR după îndeplinirea reală a jaloanelor asumate, nu doar dintr-un exercițiu de imagine și bifat căsuțe într-o listă de obiective ambițioase.
