Am aflat cu stupoare dintr-un interviu acordat de Ministrul Energiei pe 9 iunie că România nu renunță, de fapt, la cărbune. Credeam că România a intrat, în sfârșit, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene care își asumă eliminarea cărbunelui. În Planul Național de Redresare și Reziliență publicat pe 31 mai este menționat că România va scoate din mixul energetic producerea de energie electrică din cărbune până în 2032 și că va susține un cadru legislativ și de reglementare stimulativ pentru investițiile private în producția de electricitate din surse regenerabile. Documentul arată că înlocuirea cărbunelui în mixul energetic se va realiza etapizat de către o Comisie pentru cărbune după un plan de înlocuire și un calendar bine stabilite.
Ne-am înșelat însă. Din cauza deficiențelor de comunicare ale instituțiilor publice și a informațiilor incomplete și termenelor neclare din documentele oficiale, asumarea eliminării cărbunelui este și ea pe jumătate. Abia la 10 zile de la publicarea PNRR, după ce presa națională și europeană a relatat această știre, Ministrul Energiei a declarat că „avem un phase-out pentru huilă pentru 2030, punere în siguranţă şi ecologizare în 2032. […]Compania Energetică Oltenia este într-un program de restructurare şi nu vreau să avansez date de phase-out până nu avem aprobat programul de restructurare”.
În PNRR eliminarea cărbunelui este menționată de două ori. O dată se face referire la stabilirea unui calendar de înlocuire a cărbunelui, în general, până în 2032, și o dată unde se menționează și huila în paranteză. Se înțelege de aici de ce textul PNRR este incomplet și neclar.
Nu este de ajuns
Eliminarea huilei din mixul energetic până în 2032 nu este de ajuns pentru ca România să își poată atinge țintele climatice și să contribuie cu adevărat la diminuarea efectelor de încălzire. Criza climatică este acum! Cele mai recente descoperiri arată că pragul de încălzire cu 1,5°C față de perioada preindustrială va fi atins mult mai repede, în 2025. În acest context țările lumii ar trebui să accelereze reducerea gazelor cu efect de seră. Studiile arată că pentru a diminua efectele schimbărilor climatice, statele UE trebuie să renunțe la cărbune cel târziu în 2030. Uniunea Europeană și-a asumat reducerea GES cu cel puțin 55% până în 2030, mai mult decât ținta inițială de 40%. Însă tot nu este de ajuns. Specialiștii arată că la nivel global GES ar trebui reduse cu cel puțin 65% până în 2030 pentru a putea ajunge la zero emisii nete de GES în 2050.
Huila reprezintă doar 2% din mixul energetic al România, cantitatea cea mai mare de emisii din întregul sistem economic fiind atribuită lignitului, care produce 17-20% din energia electrică anual. În 2019, conform datelor EU-ETS, în România huila avea emisii de 1,18 milioane de tone de dioxid de carbon (CO2), în timp ce lignitul a depășit 12 milioane de tone.
În plus, termocentralele pe huilă ar fi fost închise oricum din motive economice și de mediu. Mintia a intrat deja în conservare. Termocentrala depășește limitele pentru dioxidul de sulf (SO2) și pulberi (PM), substanțe care afectează sănătatea oamenilor, și nu poate primi autorizație integrată de mediu, motiv pentru care România este în procedură de infringement de patru ani. Întregul Complex Energetic Hunedoara (care operează termocentrale pe bază de huilă) este în insolvență și înregistra datorii de 6 miliarde de lei în 2020.
Deși obiectivele climatice ale Uniunii Europene sunt clare, iar dovezile care plasează cărbunele ca cel mai mare poluant la nivel național și global sunt fără echivoc, autoritățile naționale nu acționează pe măsura urgenței în care ne aflăm. La Complexul Energetic Oltenia, planul de restructurare prevede o capacitate pe bază de lignit de 1650 de MW în 2030, însă există și informația conform căreia societatea ar mai rămâne cu 660 MW. Compania nu a stabilit o dată de eliminare completă a cărbunelui, deși potențialul energiei regenerabile în județul Gorj este unul semnificativ.
Tranziția justă lăsată la urmă de Guvern
Regiunile carbonifere și-au depus Planurile teritoriale pentru tranziție justă la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la sfârșitul lunii mai. Decizia și calendarul de eliminare a cărbunelui menționate în PNRR, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie reflectate și în Planurile teritoriale pentru tranziție justă, pentru a putea fi propuse proiecte și măsuri care să atenueze impactul social. Astfel, autoritățile au luat decizia de renunțare la cărbune, și ea incompletă, prea târziu. În Hunedoara, eliminarea huilei va conduce la disponibilizarea a 4.000 de angajați din termocentrale și zonele miniere. Toate aceste disponibilizări trebuie să aibă loc având în vedere direcțiile de dezvoltare identificate în Planul Teritorial pentru Tranziție Justă al județului. Pentru rezolvarea acestei situații au fost propuse măsuri de protecție socială precum salariile compensatorii și reducerea vârstei de pensionare, însă acestea nu sunt o soluție viabilă pentru personalul mai tânăr care se poate reintegra mai ușor pe piața muncii. Un exemplu de inițiativă menită să ajute acest demers le aparține celor de la Romanian Wind Energy Association (RWEA) care demarează un program pentru reconversia profesională a personalului din zonele miniere și alte zone aflate în plină tranziție energetică.
În Gorj situația este și mai complicată. Deși PTTJ-ul identifică alte oportunități de dezvoltare economică precum energia solară cu un potențial de până la 60 GW, dar și sectoare precum turism, industrie, reciclare, tâmplărie, agricultură, Complexul Energetic Oltenia pare că nu vrea să profite de această oportunitate. Astfel, este neclar ce se va întâmpla cu o bună parte din cei 12.000 de angajați, dar și cu cei din domenii conexe a căror ocupație sprijină activitatea producției de energiei electrică pe bază de cărbune. Dacă decidenții nu vor stabili o dată de eliminare inclusiv a lignitului, tranziția justă în Gorj și Dolj nu poate fi planificată coerent.
O greșeală pe care România riscă să o repete este lipsa sau mimarea implicării publicului în luarea deciziei de eliminare a cărbunelui. Observăm deja că informarea corectă a publicului nu este o prioritate pentru Guvern. Deși se va stabili și un calendar de consultări publice pentru modificarea legii, societatea civilă nu se numără printre actorii vizați.
Tranziția energetică de la cărbune se poate realiza prin mijloace verzi și echitabile. Este însă nevoie de consens și decizii bazate pe realitatea cu care ne confruntăm azi. Schimbările climatice tot mai intense, situațiile sociale dificile în regiunile carbonifere și evoluția tehnologică ar trebui să fie principalii factori pe care Guvernul îi ia în considerare atunci când stabilește data de renunțare la cărbune.
