Observații generale
În general, majoritatea comentariilor noastre anterioare privind cele trei studii rămân valabile. Deși apreciem efortul depus pentru a răspunde la acestea, multe dintre răspunsuri arată o înțelegere greșită a punctului central al comentariilor sau lasă aspecte importante neadresate.
Prin urmare, în cele ce urmează, vom comenta modificările aduse studiilor, acolo unde acestea au fost făcute, dar mai ales aspectele mai generale legate de temeiul juridic al procedurii și de neînțelegerea noilor dispoziții privind „interesul public superior” din Regulamentul 2577/2022 și Directiva 2023/2413.
De asemenea, comentăm unele dintre răspunsurile furnizate pentru a sublinia ceea ce mai trebuie abordat în studiile în sine.
1) Temeiul juridic pentru procedura EIM nu a fost încă clarificat
Întregul proces încearcă în continuare să legalizeze construcțiile ilegale. De fapt, Preambulul și răspunsurile 137 și 141 din Formularul nr. 5O pentru prezentarea soluțiilor de rezolvare a problemelor semnalate de publicul interesat1 (Formularul 5O) fac situația mai confuză ca niciodată, deoarece nu explică modul în care procedura este în conformitate cu următoarele dispoziții:
Articolul 23 din Legea 292/2018 interzice efectuarea de EIM pentru proiecte care sunt deja în curs de construcție sau finalizate:
‘(1) Pentru proiectele prevăzute de prezenta lege este interzisă realizarea acestora fără obținerea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu și a aprobării de dezvoltare.
(2) Pentru proiectele prevăzute de prezenta lege este interzisă emiterea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu, respectiv a aprobării de dezvoltare pentru lucrări de investiții inițiate sau realizate.’ (…)
În plus, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă pentru Livezeni-Bumbești care a anulat autorizațiile de construire.2 Permiterea începerii unei noi proceduri de evaluare a impactului asupra mediului din stadiul actual încearcă efectiv să legalizeze ceea ce a fost deja considerat ilegal de către o instanță și transmite mesajul că întreprinderile de stat sunt mai presus de lege și pot construi orice doresc, oricând doresc, pentru că acest lucru va fi legalizat ulterior. Acest lucru este în contradicție directă cu statul de drept.
În Formularul 5O se încearcă folosirea unei mențiuni din hotărârea instanței pentru a justifica procedura actuală:
”Cu privire la acest proiect Hotârârea Civilă nr. 5378/2017, pronunțată de către Curtea de Apel București menționează că: “noi acte de autorizare putând fi emise numai cu respectarea exigențelor menționate în ceea ce privește modalitatea de analiză a efectelor proiectului asupra zonei protejate – parte a Sitului Natura 2000”
Respectând întocmai hotărârea instanței, în cadrul prezentei proceduri de reglementare, în vederea obținerii acordului de mediu care va sta la baza viitoarei autorizații de construire, proiectul este supus unei evaluări complete a efectelor sale asupra mediului.”
Se ignoră însă faptul că hotărârea a fost emisă în 2017, cu aproape un an înainte de publicarea legii 292/2018, instanța neavând cum să cunoască prevederea acesteia care interzice aprobarea proiectelor deja inițiate sau realizate.
Răspunsurile furnizate în Formularul nr. 5O se referă la mai multe acte legislative ale UE care nu sunt relevante pentru întrebarea dacă procedura EIM este legală:
- OUG 175/2022 – Aceasta nu prevedea deloc o procedură EIA, dimpotrivă: Aceasta a încercat să permită exceptarea de la EIM a nouă complexe hidroenergetice – o măsură care ar fi contravenit Directivei 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE, dacă nu ar fi fost înlocuită de deciziile de a efectua EIM în cele din urmă.
- Art. 1-3 din EU Regulamentul UE 2577/2022 – acestea nu se referă la temeiul juridic al procedurilor EIM. Articolele 1 și 2 se referă la accelerarea procesului de autorizare, dar nu ar trebui să fie utilizate ca argumente pentru a evita întrebările privind legalitatea anumitor proiecte.
- Pct 3.5 din Comunicarea 2019/C 386/05 – Orientări privind aplicarea derogărilor prevăzute în Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE) – articolul 1 alin. (3) și articolul 2 alin. (4) și (5) – se referă la „cazuri excepționale”, și anume proiecte care nu necesită o EIM datorită derogărilor prevăzute în directivă. Acesta nu este cazul aici și nu ajută la stabilirea unui temei juridic pentru o EIM în cazul de față, în care construcția anterioară a fost deja dovedită de o instanță ca fiind ilegală.
- Hotărârea CJUE din 14 ianuarie 2016 în cazul C-399/14 se referă la Evaluarea Adecvată, nu la EIM. Se aplică doar ”dacă această examinare constituie singura măsură necesară pentru a evita ca executarea planului sau a proiectului menționat să cauzeze o deteriorare sau perturbări care pot avea un efect semnificativ în raport cu obiectivele acestei directive.” Acesta nu este cazul în speță, deoarece proiectul ar cauza daune indiferent dacă se efectuează sau nu o evaluare adecvată, astfel încât o evaluare nu este cu siguranță „singura măsură necesară” pentru a preveni deteriorarea cauzată de executarea proiectului.
- Hotărârea CJUE din 26 iulie 2017 în cauzele conexate C-196/16 și C-197/163 este relevantă într-o oarecare măsură, dar a fost citată selectiv pentru a-i răstălmăci sensul, lipsind părți esențiale. Secțiunea în cauză afirmă că:
”34. În schimb, nici Directiva 85/337 și nici Directiva 2011/92 nu prevăd dispoziții referitoare la consecințele care trebuie deduse din încălcarea acestei obligații de evaluare prealabilă.
- În temeiul principiului cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 TUE, statele membre sunt însă ținute să elimine consecințele ilicite ale acestei încălcări a dreptului Uniunii. Autoritățile naționale competente sunt, prin urmare, obligate să adopte, în cadrul competențelor lor, toate măsurile necesare în scopul de a remedia nerealizarea unei evaluări a efectelor asupra mediului, de exemplu prin retragerea sau prin suspendarea unei autorizații deja acordate, în scopul efectuării unei astfel de evaluări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Wells, C‑201/02, EU:C:2004:12, punctele 64 și 65, Hotărârea din 3 iulie 2008, Comisia/Irlanda, C‑215/06, EU:C:2008:380, punctul 59, precum și Hotărârea din 28 februarie 2012, Inter‑Environnement Wallonie și Terre wallonne, C‑41/11, EU:C:2012:103, punctele 42, 43 și 46).’
Hotărârea în acest caz prevede, de asemenea:
‘‘În cazul omiterii unei evaluări a impactului unui proiect asupra mediului, impusă de Directiva 85/337 din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, dreptul Uniunii, pe de o parte, impune ca statele membre să elimine consecințele ilicite ale acestei omiteri și, pe de altă parte, nu se opune ca o evaluare a acestui impact să fie efectuată cu titlu de regularizare după construirea și punerea în funcțiune a instalației în cauză, cu condiția:
– ca normele naționale care permit această regularizare să nu ofere persoanelor interesate ocazia să eludeze sau să nu aplice normele dreptului Uniunii (…)”.
Acest caz nu este exact analog cu cazurile C-196/16 și C-197/16, deoarece încălcarea anterioară a fost a dreptului național – nu a dreptului UE, dar putem trage câteva concluzii clare:
- Înainte de a permite orice nouă EIM pentru Livezeni-Bumbești, România este obligată să anuleze consecințele ilegale ale încălcării anterioare, în conformitate cu articolul 26 din Legea 292/2018, înainte de a începe orice nou proces EIM. Acest lucru nu s-a întâmplat.
- Dreptul UE nu se opune efectuării unei noi EIM după anularea consecințelor ilegale ale încălcării anterioare, dar numai cu condiția ca:
- a) să existe norme naționale care să permită acest lucru și
- b) ca aceste norme să nu ofere părților în cauză posibilitatea de a eluda legislația UE sau de a se sustrage de la aplicarea acesteia.
Dar legislația română nu permite legalizarea după neefectuarea unei EIM, astfel încât legislația UE nu poate fi utilizată pentru a eluda acest fapt.
Răspunsurile precizează, de asemenea, că, în aprilie 2023, Comisia Europeană a comunicat că nu a constatat nicio încălcare a dreptului UE după ce a fost notificată cu privire la inițierea procedurii.
Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu concluzia Comisiei, aceasta nu rezolvă problema că există și legislația română, că aceasta oferă mai multe detalii operaționale decât legislația UE și că proiectul în cauză a făcut obiectul unei hotărâri judecătorești care a confirmat că construcția a avut loc ilegal.
Comisia este competentă doar să examineze conformitatea cu legislația UE, nu cu legislația națională, astfel încât faptul că nu a ridicat obiecții nu spune nimic despre aceasta din urmă.
În plus, în răspunsul 117, se afirmă că ”Cu privire la acest proiect Hotârârea Civilă nr. 5378/2017, pronunțată de către Curtea de Apel București menționează că: “noi acte de autorizare putând fi emise numai cu respectarea exigențelor menționate în ceea ce privește modalitatea de analiză a efectelor proiectului asupra zonei protejate – parte a Sitului Natura 2000”. Dar acest lucru nu schimbă faptul că încălcarea anterioară trebuie remediată mai întâi.
În general, niciunul dintre punctele citate în Formularul nr. 5O nu schimbă necesitatea de a remedia încălcarea legală anterioară înainte ca orice nouă procedură de evaluare a impactului asupra mediului să poată fi considerată legală.
2) Interpretarea incorectă a prezumției de interes public superior
Răspunsul din Formularul nr. 5O cu privire la „interesul public superior” amestecă concepte juridice diferite și se bazează pe o înțelegere greșită/traducere greșită a Regulamentului 2577/2022 și a Directivei 2023/2413.
În primul rând, Ordonanța 175/2022 nu putea declara proiectele ca fiind de „interes public major” în sensul art. 6 alin. 6.4 din Directiva privind habitatele sau al art. 4(7) din Directiva-cadru privind apa. Cel mult ar putea să le declare ca fiind de interes public în temeiul legislației naționale, referitoare la aspecte precum exproprierea – care este un concept complet separat de interesul public superior în sensul Directivei Habitate sau al Directivei-cadru privind apa.
„Interesul public major” în sensul Directivei privind habitatele și al Directivei-cadru privind apa trebuie dovedit de la caz la caz prin intermediul evaluării adecvate și al procedurii prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din DCA.
Acest lucru nu s-a schimbat de la introducerea Regulamentului 2577/2022 și a Directivei 2023/2413 (a se vedea punctul 8 din preambulul Regulamentului 2577/2022 și punctul 44 din Directiva 2018/2001 modificată prin Directiva 2023/2413 de mai jos).
Ceea ce s-a schimbat este că în prezent există prezumția că instalațiile de energie regenerabilă și infrastructura de rețea și de stocare asociată sunt de interes public major. Această prezumție nu este automată sau absolută și nu se aplică dacă instalația are efecte negative semnificative asupra mediului care nu pot fi atenuate sau compensate.
Considerentele din legislația UE citată ajută la explicarea acestui fapt:
Preambulul Regulamentului 2577/2022 prevede că:
‘(8) Una dintre măsurile temporare constă în introducerea unei prezumții relative conform căreia proiectele din domeniul energiei din surse regenerabile sunt de interes public major și servesc sănătății și siguranței publice în înțelesul legislației de mediu relevante a Uniunii, cu excepția cazului în care există dovezi clare că respectivele proiecte au efecte negative majore asupra mediului care nu pot fi atenuate sau compensate.’ Prezumția relativă poate fi însă combătută prin proba contrară.
Preambulul Directivei 2018/2001, modificată prin Directiva 2023/2413, prevede că:
”(44) În sensul dreptului relevant al Uniunii din domeniul mediului, în evaluările necesare de la caz la caz pentru a stabili dacă o centrală producătoare de energie din surse regenerabile, racordarea centralei respective la rețea, rețeaua conexă sau activele de stocare prezintă un interes public superior într-un anumit caz, statele membre ar trebui să considere că respectivele centrale producătoare de energie din surse regenerabile și infrastructura lor conexă sunt de interes public superior și sunt în serviciul sănătății și siguranței publice, cu excepția cazului în care există dovezi clare că aceste proiecte au efecte negative semnificative asupra mediului, care nu pot fi atenuate sau compensate, sau dacă statele membre decid să restricționeze aplicarea respectivei prezumții în circumstanțe specifice și justificate în mod corespunzător, cum ar fi motive legate de apărarea națională.”
Se pare că există o eroare de traducere în versiunea română a Directivei 2023/2413 „statele membre ar trebui să considere„, deoarece aceasta implică în mod eronat faptul că proiectele de energie regenerabilă, rețelele și stocarea sunt considerate în mod automat ca fiind de interes public major, ceea ce nu este cazul. Cuvântul în engleză ‘presumption’ nu este un termen absolut – este similar cu presupunere – iar preambulul clarifică faptul că aceasta poate fi infirmată prin dovezi științifice că ar exista efecte adverse majore asupra mediului.
Tocmai astfel de dovezi am furnizat în observațiile noastre privind evaluarea adecvată, deoarece evaluarea nu și-a respectat scopul și a concluzionat – fără a furniza dovezi – că impactul rezidual al complexului hidroenergetic ar fi nesemnificativ.
Un ghid privind transpunerea Directivei privind energia regenerabilă4, publicat recent de ClientEarth, a confirmat, de asemenea, că nu este automat că instalațiile de energie regenerabilă sunt de interes public major:
”Prin urmare, statutul unui proiect ca fiind de interes public major și în interesul sănătății și siguranței publice (și aplicarea articolului 16f din RED) nu se obține automat, ci numai după o evaluare atentă și strictă a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 16 din Directiva privind habitatele, la articolul 4 alineatul (7) din DCA și la articolul 9 alineatul (1) din Directiva privind păsările. Numai atunci se poate considera că un proiect de energie regenerabilă este în interesul public superior și servește sănătății și siguranței publice și că se aplică articolul 16f din RED.
În cele din urmă, în ceea ce privește prezumția relativă conform căreia proiectele de energie regenerabilă și infrastructura aferentă acestora servesc interesului public major și sănătății și siguranței publice, este esențial să subliniem că această prezumție nu este definitivă. În cazul în care dovezi clare arată că aceste proiecte au efecte negative semnificative asupra mediului care nu pot fi atenuate sau compensate, prezumția este răsturnată.
În astfel de cazuri, proiectele nu pot beneficia de acest statut sau nu pot fi considerate conforme cu articolul 16f din RED.(…)”
Având în vedere cele de mai sus, repetăm că efortul simbolic făcut la p. 420 din evaluarea adecvată de a susține că proiectul este de interes public superior este incorect. Ordonanța 175/2022 nu constituie o decizie solidă cu privire la faptul că proiectul este de „interes public major”. Ordonanța trece direct de la declararea necesității de securitate energetică la concluzia că nouă hidrocentrale și o centrală solară trebuie să primească privilegii legale pentru a realiza acest lucru. Aceasta nu conține nicio justificare a proiectelor de la caz la caz și nu explică nici din motive economice, energetice sau de mediu de ce aceste proiecte sunt singura sau cea mai bună modalitate de a atinge acest obiectiv. Același lucru este valabil și pentru decizia CSAT nr. 169, care, de asemenea, nu justifică de ce acest proiect este singurul sau cel mai bun mod de a atinge obiectivul.
În cele din urmă, suntem derutați de următoarea afirmație din Formularul 5O: ‘Celor care nu sunt mulțumiți de motivele care au stat la baza acordării statutului de proiect de interes interes public major care utilizează energia regenerabilă prin O.U.G. nr. 175/2022, deși acest aspect nu face obiectul dezbaterii publice, le recomandăm să analizeze rezultatele studiilor de impact în baza cărora a fost acordat statutul de interes public superior, în serviciul sănătății și siguranței publice pentru planificarea, construcţia și exploatarea centralelor și instalaţiilor de producere a energiei din surse regenerabile și racordarea lor la reţea, reţeaua aferentă în sine, precum și activele de stocare prin inițiativele legislative la nivel comunitar menționate mai sus.’
Se face referire la „studii de impact„, dar nu este clar care dintre acestea, deoarece nici Regulamentul 2577/2022, nici dispozițiile privind autorizațiile din Directiva 2023/2413 nu au făcut obiectul unui studiu de evaluare a impactului.
3) Observații specifice
Răspunsurile 117 și 137 privind legalizarea: ”Cu privire la acest proiect Hotârârea Civilă nr. 5378/2017, pronunțată de către Curtea de Apel București menționează că: “noi acte de autorizare putând fi emise numai cu respectarea exigențelor menționate în ceea ce privește modalitatea de analiză a efectelor proiectului asupra zonei protejate – parte a Sitului Natura 2000” Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat anterior, acest lucru nu diminuează necesitatea remedierii încălcării anterioare înainte de a lua în considerare orice nou proces și nici nu exceptează proiectul de la prevederile art. 23 din Legea 292/2018.
Răspunsul 118 nu corespunde comentariului nostru inițial, care se referea la vulnerabilitatea energiei hidroelectrice la schimbările climatice. Studiul include acum unele informații privind debitele istorice de apă în secțiunea 1.2.3., dar încă nu include informații cheie care să cuantifice debitele de apă viitoare preconizate și, prin urmare, nu este clar dacă există riscul ca debitul rezidual disponibil să fie prea mic pentru a susține funcțiile ecologice ale râurilor în perioadele de secetă.
Răsăunsul 119 furnizează informații suplimentare referitoare la HG 148/2020 privind asigurarea debitelor reziduale, dar acestea sunt insuficiente și RIM nu a fost adaptat. În RIM trebuie trebuie prezentate informații privind cantitatea de apă de care va avea nevoie centrala, cantitatea de apă pe care o va lăsa ca debit rezidual în râu și dacă vor exista perioade ale anului în care centrala nu va putea funcționa din cauza lipsei apei, în caz contrar studiul nu evaluează impactul centralei asupra mediului.
Răspunsurile 121, 132 și 139 nu abordează în mod adecvat observațiile noastre privind lipsa de dovezi care să susțină afirmația că măsurile de atenuare vor fi suficiente pentru a reduce impactul asupra Lutra lutra, Barbus balcanicus, Romanogobio uranoscopus, Sabanejewia balcanica și Bombina variegata la un nivel neglijabil. Nu este suficient ca profesioniștii autorizați să fi fost implicați în elaborarea RIM și a studiilor de evaluare adecvată – studiile trebuie să demonstreze fezabilitatea măsurilor propuse și să furnizeze dovezi. Aceasta este întreaga bază pentru participarea în cunoștință de cauză a publicului la procesul decizional în domeniul mediului, astfel cum prevede Convenția de la Aarhus. O problemă similară se aplică răspunsului 129 privind Lutra lutra.
Răspunsurile 122, 142, 162 și 184 compară alternativele numai cu ceea ce se estimează în prezent ca fiind costul rămas al proiectului Livezeni-Bumbești. Acest lucru este inadecvat, deoarece nu ia în considerare faptul că o mare parte din construcția anterioară a avut loc ilegal.
În plus, deși este adevărat (menționat și în răspunsul 124) că Regulamentul (UE) 2024/223 de modificare a Regulamentului (UE) 2022/2577 include această dispoziție care subminează Directivele-cadru privind habitatele și apa și zeci de ani de jurisprudență, este destul de riscant să ne bazăm pe aceasta, deoarece Regulamentul (UE) 2022/2577 – și implicit Regulamentul (UE) 2024/223 – face, de asemenea, în prezent obiectul unei contestații la Curtea Europeană de Justiție5 din cauza utilizării abuzive a dispozițiilor de urgență privind măsurile economice din Tratatul privind funcționarea UE.
Răspunsul 123 nu răspunde în mod adecvat observației noastre inițiale, care menționa necesitatea unei concluzii generale în RIM cu privire la faptul dacă impactul proiectului poate fi gestionat sau nu din punct de vedere al mediului.
Răspunsul 125 exagerează din nou impactul negativ asupra naturii al alternativei zero a proiectului, fără a adăuga dovezi noi.
Răspunsul 126 conține o afirmație de un fals grosolan prin afirmația că Comisia Europeană a aprobat proiectul prin aprobarea PNIESC al României. În primul rând, proiectul nici măcar nu este menționat pe nume, astfel încât este posibil ca Comisia Europeană să nici nu știe la ce proiecte se face referire, iar în al doilea rând, rolul Comisiei în procesul de aprobare al PNIESC este de a se asigura că acesta respectă cerințele Directivei UE privind guvernanța și că angajamentele sale contribuie în mod adecvat la obiectivele UE pentru 2030. Aceasta nu are nimic de-a face cu aprobarea proiectelor individuale din cadrul PNIESC.
Răspunsul 128 privind impactul asupra peștilor repetă problema pe care am menționat-o cu privire la măsurile de atenuare – faptul că se afirmă doar că măsurile de atenuare vor reduce impactul la un nivel neglijabil, fără a furniza nicio dovadă. Prin urmare, RIM și Studiul EA nu au fost ajustate pentru a reflecta acest lucru.
Răspunsul 131 afirmă că la secțiunea 1.3.2 din RIM au fost adăugate date privind apa, dar acestea se referă doar la debitele istorice de apă. Studiul încă nu include date concrete cu privire la cât de mult va scădea nivelul apei în diferite perioade ale anului și dacă vor exista perioade în care centrala nu va putea funcționa din cauza nivelului insuficient al apei și a necesității de a permite un debit ecologic în aval de prizele de apă. Fără aceste date, nu este posibil să se evalueze dacă impactul centralei poate fi gestionat.
Răspunsul 135 pare să evite comentariul nostru inițial. Ideea era că impactul asupra apei și biodiversității nu a fost inclus în tabelul 91 (în prezent tabelul 95) din RIM și că, din acest motiv, prezentarea generală a impactului este înșelătoare, deoarece nu include cele două elemente cu cel mai mare impact. Acesta este încă cazul.
Răspunsul 138 nu răspunde în mod adecvat argumentului nostru privind cauza C-399/14, întrucât încearcă să diferențieze situația actuală de cea din hotărâre, afirmând că aceasta a fost pronunțată ca urmare a analizei situației includerii unui sit în lista zonelor de importanță comunitară după autorizarea unui proiect, dar înainte de începerea execuției acestuia. Din nou, autorul răspunsului uită că cea mai mare parte a construcției Livezeni-Bumbești a fost realizată ilegal, astfel încât distincția nu este atât de clară precum se pretinde. De asemenea, se concentrează pe întrebarea dacă trebuie efectuată o evaluare adecvată, ceea ce nu a fost punctul pe care am încercat să îl subliniem. Mai degrabă, puneam sub semnul întrebării dacă proiectul poate continua din cauza punctului 43 din hotărâre: ‘În consecință, punerea în aplicare a unui proiect susceptibil să afecteze în mod semnificativ situl în cauză și care nu a făcut obiectul, înainte de a fi autorizat, al unei evaluări în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele, poate fi continuată, după introducerea proiectului respectiv pe lista SIC, numai cu condiția ca probabilitatea sau riscul de deteriorare a habitatelor sau de perturbare a speciilor, care ar putea fi semnificative din perspectiva obiectivelor directivei menționate, să fi fost exclus.’
Răspunsurile 140 și 186 neagă efectuarea de lucrări ilegale – dar acest lucru a fost dovedit de o instanță. Răspunsul 140, de asemenea, repetă din nou mantra experților certificați care au efectuat studiul, dar acest lucru nu este suficient – dovada trebuie să fie în studiu.
În răspunsurile 143 și 144 se menționează: ”Proiectul va fi adaptat astfel încât să fie realizată o scară de pești care să asigure viteza de curgere și panta necesară astfel încât să poată fi asigurată migrația peștilor în amonte, așa cum vor rezulta condițiile din actul de reglementare. Proiectul inițial nu a fost prevăzut cu scară de pești, aceasta este o măsură impusă pentru reducerea impactului asupra mediului prin studiile supuse dezbaterii publice.” Acestea nu oferă practic un răspuns la observațiile și întrebările ridicate, ci doar indică spre o documentație care aparent nu există încă. Pasajele indicate sunt identice în varianta nouă a Studiului EA în comparație cu varianta inițială, drept pentru care situația nu a fost lămurită.
Răspunsul 151 nu răspunde la întrebarea privind perioada de monitorizare a speciilor de pești.
Răspunsul 154 se referă din nou la certificarea autorilor și nu abordează comentariul real.
Răspunsurile 157, 167, 168, 170-177 și 180 sunt detaliate, dar trec cu vederea punctul principal al observațiilor noastre, și anume că impactul din studiul privind corpurile de apă trebuie mai întâi descris fără măsurile de atenuare, deoarece nu se poate presupune că acestea vor funcționa perfect.
În mod similar, răspunsurile 158 și 181 sunt detaliate, dar nu abordează punctul nostru central, conform căruia scenariul de referință nu include toate măsurile practice de atenuare.
Răspunsul 160 este acoperită în cea mai mare parte de punctele de mai sus referitoare la interesul public major, dar nu este adevărat să spunem că evaluarea a fost efectuată în conformitate cu Ghidul CE 36, deoarece am furnizat observații cu privire la cazurile în care criteriile de la articolul 4 alineatul (7) din Directiva-cadru privind apa nu au fost îndeplinite.
Răspunsurile 161 și 185 conțin afirmații fără dovezi cu privire la beneficiile proiectului. Este pozitiv faptul că un scenariu suplimentar a fost inclus în răspunsul 185, dar, deoarece ipotezele care stau la baza acestuia sunt mai realiste decât cele din studiu, ar trebui să fie integrat și în acesta.
Răspunsul 183 în continuare nu abordează problema faptului că Ordonanța 175/2022 nu examinează centralele de la caz la caz, nu implică consultări publice și nu oferă justificări cu privire la motivul pentru care aceste centrale – și nu altele sau măsuri de economisire a energiei – sunt exact cele necesare pentru realizarea securității energetice. În cazul centralei de la Livezeni-Bumbești, argumentul interesului public major este deosebit de slab, având în vedere impactul foarte ridicat al acesteia și lipsa de informații economice actualizate.
Răspunsurile 379, 380 și 381 se referă la o scrisoare deschisă transmisă de organizațiile enumerate către Ministrul Mediului cu privire la anumite vicii ce au ținut de desfășurarea dezbaterilor publice. Nu vedem un motiv pentru care această scrisoare să fi ajuns la titularul proiectului și, cu atât mai mult, pentru ca acesta să și răspundă la solicitările societății civile în locul Ministerului. Procedura din 3.02.2018 din Legea 292/2018 este clară cu privire la completarea Anexei 5.O, această sarcină revenindu-i titularului.
4) Observații legate de stadiul de finalizare a lucrărilor
În anumite situații, gradul de finalizare a lucrărilor menționat în RIM pare exagerat. Dăm ca exemple barajul Livezeni și MHC Livezeni, pentru ambele fiind menționat un grad de finalizare de 99% (pag. 71). Dacă ne uităm însă pe planurile de situație, este evident însă că partea marcată cu albastru pentru continuarea lucrărilor este mult mai mare de 1% din întreg.
Ne aflăm astfel în fața uneia din următoarele situații – ori planurile din 2019 nu mai sunt de actualitate (ceea ce ar însemna că s-au efectuat lucrări în această perioadă), ori gradul de finalizare este în mod voit exagerat pentru a crea o presiune suplimentară asupra autorităților responsabile de aprobarea și avizarea proiectului.