Colectarea și raportarea datelor necesare pentru identificarea sărăciei energetice și a sărăciei în transporturi din România

Împreună cu Observatorul Român al Sărăciei Energetice, Energy Policy Group și 2Celsius, propunem o abordare coerentă, bazată pe date, pentru identificarea și monitorizarea acestor forme de vulnerabilitate socială. 

Recomandările incluse în raport au fost dezbătute și validate anterior în cadrul mesei rotunde „Colectarea și raportarea datelor pentru identificarea cuprinzătoare a sărăciei energetice și în transporturi din România”. Aceasta a fost organizată pe 11 decembrie 2024, la Reprezentanța Comisiei Europene în România, cu participarea instituțiilor și organizațiilor relevante. 

Raportul evidențiază: 

  • lipsa unei metodologii integrate pentru sărăcia energetică și cea din transporturi 
  • fragmentarea datelor și a responsabilităților instituționale 
  • setul minim de date și indicatori necesari pentru o diagnoză corectă 
  • recomandări pentru colectarea, raportarea și utilizarea datelor. 

Această analiză a fost realizată în contextul Planului Național Social pentru Climă și al implementării ETS2, dar vizează obiectivul de actualizare și integrare a eforturilor de identificare și atenuare a sărăciei energetice și în transporturi pe termen lung prin politicile publice și programe de investiții din România. 

Accesul la date clare și comparabile nu este un exercițiu tehnic, ci o condiție esențială pentru politici publice echitabile și eficiente.