Cărbunele, butonul de panică al politicienilor fără viziune
Un proiect de lege inițiat de un fost ministru al energiei și susținut de treizeci de parlamentari din PNL, PSD, AUR și UDMR, are ca scop renunțarea la eliminarea treptată a cărbunelui în România dar, în același timp, oferă o lecție magistrală de manipulare.
Proiectul de lege de numai trei pagini inițiat de fostul ministru al energiei, Sebastian Burduja, la începutul lunii februarie a provocat consternare în rândul activiștilor de mediu și al comunităților din zonele miniere din Oltenia. Cu o expunere de motive de 50 de pagini, împachetată bine în retorica securității naționale și servit cu elemente de geopolitică de intimidare, proiectul de lege vizează derogarea de la Legea decarbonizării din România. Acesta redeschide posibilitatea construirii de noi centrale pe cărbune și de a le ține în funcțiune pe cele existente pe termen nelimitat, în condiții formulate vag.
Făcând însă abstracție de limbajul alarmist despre invaziile rusești și atacurile asupra infrastructurii energetice din România, ceea ce rămâne este o încercare cinică de a deraia tranziția energetică a României, de a minți în continuare comunitățile din Valea Jiului și Gorj și o posibilă fraudă de 2,14 miliarde de euro – alocarea României din Fondul pentru tranziție justă.
Crearea unei crize pentru câștiguri politice
Expunerea de motive de 50 de pagini începe cu invazia rusă în Ucraina și șocul pe care aceasta l-a provocat piețelor energetice ale UE. Cu toate acestea, ea omite să recunoască faptul că, de atunci, piețele energetice europene s-au redresat și s-au diversificat. Răspunsul UE nu a fost să reînvie cărbunele, ci să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile.
România însăși și-a depășit obiectivele în materie de energie regenerabilă, adăugând peste 1, 200 de megawați în 2025 și prognozând între 2, 500 și 3, 800 de megawați în acest an. Peisajul energetic se transformă rapid, dar citind preambulul apocaliptic al acestei legi poți fi tentat să crezi cu totul altceva.
Motivarea continuă, sugerând că Rusia ar putea ataca infrastructura electrică a României, prin urmare sunt necesare rezerve de cărbune. Aceasta nu este o politică energetică cu o viziune pe termen lung, ci o strategie de a induce și alimenta frica.
Surprinzător, expunerea de motive mai face trimitere și la o strategie de securitate națională din 2010, care menționa într-adevăr stocurile de cărbune din motive de securitate. În 2010, cărbunele contribuia cu aproximativ 20-25% la mixul energetic al României. Acum contribuția sa este de doar 13,7% și continuă să scadă – tocmai de aceea e important contextul.
În 2025, cea mai mare parte din producția de electricitate a României a fost acoperită de surse regenerabile: eolian, solar și hidro. Capacitatea de interconectare cu țările vecine s-a extins, iar capacitatea de stocare avansează și ea rapid. Sistemul energetic arată fundamental diferit. Datele din 2010 nu doar că sunt depășite, dar să le citezi în 2026 pentru a justifica politica energetică pare manipulativ, ignorând 15 ani de transformare.
Fondul pentru o tranziție justă – luăm banii, dar tranziția mai așteaptă
România a primit o alocare de 2,14 miliarde de euro din Fondul UE pentru o tranziție justă (FTJ), ce trebuie să susțină eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic până în 2032. Acest fond este conceput pentru a sprijini aproape 30, 000 de angajați in mine și termocentrale prin recalificare, și pentru a crea aproximativ 11, 000 de noi locuri de muncă, în perioada 2021-2027.
Întreaga logică din spatele finanțării FTJ este angajamentul României de a renunța la cărbune. Fără eliminarea treptată a cărbunelui, nu există nicio „tranziție” de finanțat. Și cine va fi din nou înșelat la sfârșitul acestei scenete politice? Comunitățile din zonele carbonifere, amăgite ani la rând de politicieni ce nu și-au asumat rolul curajos de a planifica planifice un viitor real, dincolo de cărbune.
Paradoxul ajutoarelor de stat
Complexul Energetic Oltenia, principalul producător de lignit din România, a primit începând cu 2021 sute de milioane de euro sub formă de ajutoare de stat destinate principal operațiunilor de închidere a termocentralelor și minelor neperformante.
Pentru închiderea minelor de huilă din Valea Jiului s-au acordat aproape 800 de milioane de euro în ajutoare de stat pentru, din 2024. Acești bani au fost deja plătiți, cheltuiți și justificați în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Ajutoarele de stat pentru închiderea minelor sunt legale în conformitate cu normele UE tocmai pentru că facilitează eliminarea treptată a operațiunilor care altfel ar eșua pe piață. Închiderea este condiția esențială pentru acordarea ajutorului.
Acum, Burduja și alți treizeci de parlamentari vor să readucă cărbunele „pe masa discuțiilor și în producție”. Dar ce se întâmplă cu sutele de milioane de euro primite deja ca ajutoare pentru închidere? Dacă exploatările de cărbune vor continua, ajutorul de stat devine ilegal retroactiv. Înseamnă că el a fost acordat sub pretexte false. Conform normelor UE privind ajutorul de stat, ajutorul ilegal trebuie recuperat, cu dobândă. Iar legea de față ar trebui să prevadă în mod explicit mecanismul de returnare a acestui ajutor la bugetul de stat. Nu este cazul.
Astfel, nota de plată se tot umflă: 2,14 miliarde EUR din Fondul pentru tranziție justă primite în baza angajamentelor pe care această lege le-ar încălca și peste 3 miliarde EUR pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia și închiderea minelor de huilă. Este vorba de peste 5 miliarde EUR care ar putea fi pierdute dacă această lege va fi adoptată.
Comunitățile pe care politicienii pretind că le protejează
Fiecare an în care politicienii amână eliminarea cărbunelui este un alt an fără investiții în alternative reale. Fiecare încercare legislativă de a prelungi exploatarea cărbunelui transmite potențialilor investitori mesajul că România nu ia în serios tranziția.
Ironia este că această lege, care va fi utilizată în discursul politic ca măsură de protecție a angajaților din sectorul cărbunelui, nu face altceva decât să prelungească o incertitudine structurală. Pentru unii, această situație durează de peste un deceniu. Ea perpetuează dependența, în loc să faciliteze tranziția. Oferă iluzia securității, amânând în același timp asumarea unor alternative reale.
Guvernarea prin frică
Legea de revigorare a cărbunelui a fost depusă în parlament în aceeași zi cu o altă inițiativă a fostului ministru Burduja. Este vorba despre o lege care dorește să clasifice hidrocentralele ca obiective militare de securitate națională. Ambele legi invocă „securitatea națională” pentru a ocoli procedurile de mediu în vigoare, regimul ariilor protejate și dreptul de proprietate. Ambele folosesc frica de război, de dușmani și de sabotaj ca arme. „Securitatea națională” a devenit noul slogan care scurtcircuitează consultarea și dezbaterea democratică, protecția mediului și transparența.
„Avem nevoie de cărbune pentru stabilitatea rețelei”?
Sistemul energetic al României se diversifică deja rapid, capacitatea instalată în parcuri eoliene, fovoltaice și la prosumatori crește cu mii de megawați anual, iar interconectarea cu țările vecine s-a îmbunătățit semnificativ.
Stabilitatea rețelei nu provine din preaslăvita producție în bandă, ci din diversificare, soluții de stocare, rețele inteligente și interconexiuni care permit flexibilitate și reziliență. Decizia de a renunța treptat la cărbune a fost luată cu ani în urmă și este justificată de considerente economice, de imperativele climatice și de angajamentele UE, care fac ca această traiectorie să fie inevitabilă. Adevărata întrebare este dacă acest lucru se va întâmpla într-un mod ordonat și echitabil, care să sprijine angajații din sectorul carbonifer și comunitățile afectate, sau dacă politicienii vor amâna până când criza va forța închideri haotice, fără sisteme de sprijin.
Acest proiect de lege oferă iluzia securității, dar garantează instabilitatea viitoare. Se ascunde în spatele retoricii securității naționale, subminând în același timp securitatea energetică pe termen lung a României. În cele din urmă , este imprudent din punct de vedere financiar, având în vedere perspectiva returnării a miliarde de euro a ajutoarelor de stat deja acordate pentru închidere. Dacă România dorește să rămână pe calea prosperității și dezvoltării reziliente, această lege trebuie respinsă.