Declarație de presă Bankwatch România- Filiala Cluj cu privire la litigiul prin care se contesta autorizația de construire a gazoductului Tuzla–Podișor  

Pe 4 noiembrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat de Asociația Bankwatch România – Filiala Cluj în dosarul privind anularea autorizația de construire a gazoductului Tuzla-Podișor. Procesul a fost demarat pe 24 februarie 2025 deoarece organizația a constatat că autorizația era în afara termenului la începerea construcției, iar emisiile de gaze cu efect de seră asociate proiectului nu erau luate în considere. Dosarul a fost respins însă, înainte ca aceste aspecte să fie analizate.  

De ce am demarat acest proces? 

Este esențial ca toate proiectele să respecte cadrul legal, cu precădere cele de mare anvergură finanțate din fonduri publice și europene. Cazul de față, un proiect declarat de importanță națională care a beneficiat de 85 milioane euro din Fondul pentru Modernizare, ridică semne de întrebare cu privire la respectarea legislația națională și europeană și a țintelor climatice asumate de România. Situația este cu atât mai gravă cu cât autoritățile care ar trebui să aplice legea pun presiune pe organizațiile de mediu care semnalează nereguli. 

Asociația Bankwatch România – Filiala Cluj a semnalat în instanță două aspecte îngrijorătoare: emisiile de gaze cu efect de seră asociate acestui proiect nu au fost estimate, iar autorizația de construire era în afara termenului la începerea construcției gazoductului. Instanțele nu au analizat problema de fond, decizia a fost luată pe motive procedurale, pe care le vom analiza. 

În 2025, Curtea Asociației Europene a Liberului Schimb a decis că emisiile proiectelor de petrol și gaze trebuie luate în considerare în evaluarea impactului de mediu. Conform aprecierii acesteia, analiza emisiilor cu efect de seră ar trebui „să acopere efectele directe, indirecte, secundare, cumulative, transfrontaliere, pe termen scurt, mediu și lung, permanente și temporare, pozitive și negative ale proiectului”. Tot anul trecut, Comisia Europeană a atras atenția României, prin analiza Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, că acesta „nu evaluează compatibilitatea infrastructurii naționale de gaze cu obiectivele de decarbonizare”. 

Tuzla-Podișor este conducta care leagă exploatarea gazelor din Marea Neagră de sistemul național de transport și facilitează astfel utilizare acestora. Conducta ar transporta în medie 8 miliarde de metri cubi de gaze pe an, ce pot genera 10 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră anual, mai mult decât termocentralele pe cărbune în 2022 (8 mil. tone). Aceste emisii suplimentare vor îngreuna eforturile României de a combate schimbările climatice.  

Infrastructura nouă de gaze fosile, intens promovată de către decidenții români, ne va face mai dependenți de un combustibil fosil scump, influențat de conflictele internaționale, pe care vom continua să îl importăm după epuizarea rezervelor domestice, disponibile pe termen limitat. Un studiu recent al OECD arată că măsurile pentru reducerea emisiilor, precum energia regenerabilă, eficiența energetică, susținerea economiei circulare, vor genera creșterea economică, în timp ce ignorarea schimbărilor climatice va conduce la pierderea unui sfert din PIB-ul global.