Lacunele din regulamentul UE privind gazul metan permit minelor de cărbune să genereze emisii cât Belgia și Cehia la un loc
Lacune UE: Emisii Metan Masive
Bruxelles, 2 martie – O analiză efectuată de think tank-ul în domeniul energiei Ember arată că două lacune majore din regulamentul UE privind metanul ar permite minelor de cărbune să producă 2,2 milioane de tone de emisii de metan suplimentare până în 2050, echivalentul emisiilor anuale de CO2 combinate ale Belgiei și Cehiei.
Polonia este principalul responsabil la nivel european, fiindu-i atribuite două treimi din emisiile de metan din minele de cărbune din UE în 2020. Douăsprezece dintre minele subterane de huilă din țară sunt responsabile pentru majoritatea acestor emisii de metan (87%). Șapte dintre aceste mine produc cărbune termic și ar putea fi închise cu prioritate și înlocuite cu alte rezerve cu conținut redus de metan, potrivit analizei realizate de Ember.
România este al doilea cel mai mare emițător de metan din UE, fiind responsabilă pentru 85% din metanul emis de minele de cărbune abandonate din Uniune. Cantitatea emisiilor de metan de la minele abandonate depășește cantitatea de dioxid de carbon echivalenta produsă de industria energetică într-un an, dacă luăm în considerare potențialul de încălzire al metanului pe 20 de ani (X80 CO2e).
Regulamentul UE urmărește să limiteze cantitatea de emisii fugitive de metan pe care minele de cărbune au voie să le elibereze, în loc să le capteze și să le neutralizeze sau să îl utilizeze. La sfârșitul acestei luni, comisiile Parlamentului European vor vota ultimele amendamente.
Un amendament recent mărește pragul de ventilare pentru minele de huilă de la 0,5 la 5 tone de metan pe kilotonă de cărbune până în 2031, după care pragul va fi redus la 3 tone. În plus, regulamentul privind metanul nu aplică un prag de ventilare pentru cărbunele cocsificabil utilizat în producția de oțel.
Analiza realizată de Ember arată că ultimele revizuiri ale regulamentului vor reduce emisiile de metan din minele de cărbune cu doar 47%, cu mult sub obiectivul declarat de reducere cu 58% a emisiilor de metan. Aceasta înseamnă 2,2 milioane de tone de metan în plus până în 2050, echivalentul a 180 de milioane de tone de CO2 suplimentare, mai mult decât emisiile anuale de CO2 ale Belgiei și Cehiei la un loc.
„Regulamentul privind reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic este una dintre cele mai eficiente căi atât din punct de vedere al costurilor, cât și din punct de vedere tehnic pentru reducerea emisiilor unui gaz cu efect de seră atât de puternic ca metanul. Efectiv nu avem nicio scuză. Dacă eșuăm în a reduce emisiile care ne sunt la îndemână, riscăm să deraiem procesul către atingerea neutralității climatice în 2050. Asta înseamnă că ne îndreptăm către o lume în care impactul schimbărilor climatice va fi devastator, o lume pe care o putem deja întrezări în seceta istorică care a lovit Europa în 2022”, a declarat Mihai Stoica, directorul executiv al Asociației 2Celsius.
Minele de cărbune reprezintă cea mai mare sursă de metan din UE în sectorul energetic. Minele subterane (de huilă) emit de șase ori mai mult metan decât minele (de lignit) de suprafață, iar în 2020 au fost responsabile pentru 59% din emisiile de metan provenite din minele de cărbune din UE.
Din fericire, sunt mai ușor de combătut scurgerile de metan din minele subterane, iar metanul – sau „gazul natural” – captat poate reprezenta o sursă de venit. În 2020, gazul metan scurs din minele de cărbune ar fi fost suficient pentru a asigura consumul total de energie electrică al gospodăriilor dintr-un oraș mare din Polonia, cum ar fi Wroclaw, cu 600 de mii de locuitori.
Dacă România ar capta și utiliza doar jumătate din aceste emisii, raportul constată că aceasta ar putea genera 75 de milioane de euro de energie electrică și suficientă căldură reziduală pentru a încălzi aproape 19.000 de paturi de spital pe an.
„Închiderea corespunzătoare a minelor de cărbune este o acțiune pe care România trebuie să și-o asume în mod responsabil, pentru evitarea accidentelor și prevenirea poluării. De exemplu, minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului sunt în proces de închidere încă din 2018 și au beneficiat de ajutoare de stat pentru punerea în siguranță. Acestea nu sunt însă închise nici în ziua de azi, termenul limită fiind prelungit prin mai multe hotărâri de guvern. Ultima dată înaintată este 2026 conform legii decarbonizării. Aceasta împreună cu regulamentul privind metanul oferă o oportunitate României să ecologizeze minele într-un mod profitabil”, a spus Alexandra Doroftei, coordonator campanie, Bankwatch România.
Analiza realizată de Ember recomandă ca pragurile de aerisire a minelor de huilă să nu depășească 3 tone de metan pe kilotona de cărbune extrasă începând cu 2027, apoi să fie reduse la 1 tonă de metan pe kilotonă de cărbune extrasă până în 2030. Pentru minele de cărbune cocsificabil, Ember recomandă ca regulamentul să aplice un prag de ventilație de maximum 5 tone de metan pe kilotonă de cărbune începând cu 2027. Un astfel de scenariu ar plasa UE pe drumul cel bun pentru a-și atinge obiectivul de reducere a emisiilor cu 58%.
„Uniunea Europeană a condus 150 de națiuni să semneze Angajamentul Global privind Metanul, dar acum riscă să se ferească să ia măsuri la ea acasă”, a declarat Dr. Sabina Assan, analist în domeniul metanului la Ember. „Reducerea emisiilor de metan din minele de cărbune este realistă, accesibilă și nu costă locuri de muncă. Haideți să protejăm propunerea inițială rezonabilă a UE privind metanul din minele de cărbune și să încurajăm alți producători mondiali să se angajeze în una dintre cele mai ușoare victorii în abordarea crizei climatice.”