Europa se află într-un proces amplu de eliminare treptată a cărbunelui, parte din angajamentul Uniunii de neutralitate climatică în 2050. Din 2015 și până acum, 15 țări[1] au anunțat că renunță la cărbunele din sistemul energetic. Din experiența lor, dar și din abordarea statelor care nu au încă astfel de strategii, putem învăța lecții aplicabile pentru o eliminare a căbunelui din sistemul energetic sigură și corectă.
Pentru a limita creștere a tremperaturii globale peste 1.5°C, generarea de energie electrică prin arderea cărbune trebuie să scadă cu 80% până în 2030 la nivel global. Pentru a atinge această țintă, țările europene trebuie să renunțe în totalitate la cărbune până în 2030. Cu toate acestea, România nu a stabilit încă data la care cărbunele va dispărea din sistemul său energetic. Acesta este un pas esențial pentru o planificare strategică timpurie, proces care implică o colaborare cât mai strânsă între autorirățile centrale și actorii relevanți.
Însă anunțarea datei până la care cărbunele va fi eliminat nu este suficientă. Planurile trebuie formalizate legislativ pentru mai mult control asupra schimbărilor din sistemul energetic. Totodată, este necesară includerea tuturor actorilor relevanți (autorități local și centrale, ONG-uri, mediul de afaceri, sindicate etc.) pentru a asigura un proces de jos în sus, dar și pentru ca demersul să fie susținut de la centru. După ce prioritățile de invesiții sunt agreate de comun acord, autoritățile centrale și locale trebuie să obțină fonduri. Tranziția justă este imposibilă fără finanțare, tocmai de aceea a fost creat Fondul pentru tranziție justă – menit să asigure resursele financiare necesare transformării.
Procesul de decarbonizare nu trebuie să servească drept pretext pentru investiții în noi capacități care folosesc gaze naturale. Numeroase studii au arătat că, din punct de vedere economic, tranziția dinspre cărbune către energia regenerabilă este cea mai profitabilă pe termen lung, dar și investițiile în eficiență energetică sunt mai rentabile decât cele în unități pe gaze naturale. Din punctul de vedere al emisiilor, gazele naturale înregistrează pierderi constante de metan, un gaz cu efect de seră de 23 de ori mai mare decât dioxidul de carbon.
Deoarece cele mai vechi termocentrale sunt și cele mai poluante, având efecte negative semnificative asupra sănătății populației din zonele în care funcționează, ar trebui să fie primele care sunt închise. Studiile au arătat că afecțiunile precum bronșitele cronice sau alte probleme respiratorii sunt mai frecvente în comunitățile din vecinătatea termocentralelor. Persoanele care se îmbolnăvesc de la poluarea acestor termocentrale necesită îngrijiri medicale care atrag o serie de costuri. Însă și costurile directe ale operatorilor au crescut: prețul certificatelor ETS, care trebuie achiziționate de poluator pentru fiecare tonă de CO2 emisă, a ajuns de la 8 euro în 2016 la 25 de euro în 2019. În octombrie 2019, Carbon Traker Initiative a lansat o cercetare care arată că 79% dintre operatorii termocentralelor pe cărbune din Uniunea Europeană au funcționat în pierdere în 2019.
Din punct de vedere economic, cea mai ineficientă strategie în domeniul energetic ar fi modernizarea vechilor termocentrale pe cărbune. Investițiile ar fi imposibil de recuperat până în 2030, dată până la care toate termocentralele pe cărbune ar trebui închise. Majoritatea termocentralelor din România deja beneficiază de derogări de la limitele de poluare pentru emisiile de SO2, NOx și/sau PM. Acestea vor expira în decursul anului curent, trecând funcționarea unităților în ilegalitate, în cazul în care nu vor beneficia de modernizări. Mai mult, din 2021 noile limite de poluare reglementate prin BAT (Best Available Techniques) vor intra în vigoare – impunând emisii mai stricte, fapt care va crea încă un obstacol în calea funcționării termocentralelor din România.
Uniunea Europeană își propune să asigure o tranziție energetică echitabilă, susținând regiunile care riscă să fie afectate în mod disproporționat de politicile de decarbonizare prin Pactul Ecologic European și Fondul pentru Tranziție Justă. România trebuie să decidă dacă folosește această oportunitate pentru a-și securiza viitorul energetic și a asigura o tranziției justă pentru regiunile miniere sau preferă să țină cu dinții de o industrie falimentară și fără niciun viitor.
Raportul „Cum rezolvăm problema cărbunelui”, realizat de Sanbag și European Beyond Coal, analizează măsurile și politicile aplicate de statele membre UE în ultimii cinci ani pentru eliminarea treptată a căbunelui. Puteți citi raportul integral, aici.
[1] Marea Britanie, Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Danemarca, Italia, Olanda, Portugalia, Suedia, Irlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Slovacia
