Articole, Gaz fosil, Tranzitie Energetica

Mai puțin înseamnă mai mult: tranziția energetică fără alți combustibili fosili

22/12/2020 | de

Incoerență cu obiectivele climatice

O analiză realizată de mai multe organizații nonguvernamentale la nivel european arată că investițiile noi în gaze sunt ineficiente atât din punct de vedere economic, dar sunt și foarte periculoase pentru mediu.

Articolul a apărut prima dată pe green-report.ro.

Parlamentul European a adoptat la începutul anului o listă cu nu mai puțin de 32 de Proiecte de interes comun (PCI) ce vizează extinderea infrastructurii de gaze – gazoducte și terminale LNG – în urma propunerii Comisiei Europene. Modul în care aceste proiecte au fost evaluate, în special în privința asigurării sustenabilității, a fost dur criticat de Ombudsmanul European (echivalentul Avocatului Poporului la nivelul Uniunii), care a concluzionat că administrativul Uniunii a comis neglijență în serviciu în urma eșecului de a cuantifica impactul asupra climei.

În aceste proiecte ar urma să fie investit un miliard de euro din bugetul Mecanismului de interconectare a Europei pentru perioada 2014-2020, ceea ce ar însemna încetinirea tranziției energetice pe care UE și-a asumat-o prin Pactul Ecologic European, obligându-ne practic la încă o tranziție dincolo de gaze în următorul deceniu. Și România are PCI-uri precum gazoductul BRUA (Bulgaria-Romania-Ungraria-Austria), care doar prin multiple derogări de la legislația națională de mediu a putut fi avizat.

O analiză realizată de mai multe organizații nonguvernamentale la nivel european[1] arată că investițiile noi în gaze sunt ineficiente atât din punct de vedere economic, dar sunt și foarte periculoase pentru mediu. Pentru ca tranziția verde să se realizeze cu succes și fără întârziere, statele membre ar trebui să investească direct în surse regenerabile de energie, stocare, soluții tehnice de adaptare la cerere în timp real, eficiență energetică, folosindu-se de exploatările și infrastructura deja există de gaze, fără a o extinde.

Analiza arată că la nivel european cererea de gaze va scădea substanțial până în 2030, în timp ce infrastructura de gaze existentă sau deja în construcție va fi suficientă pentru a satisface cererea.



În România consumul de gaze a stagnat în ultimii ani, fiind în scădere de la 28% la 24% în perioada 2007-2017. În viitor este preconizat că va urma aceeași tendință, având variații de 1-2 procente până în 2035, conform Planului Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice. De altfel, Strategia Energetică a României ne arată că resursele de gaze deja în exploatare ne-ar ajunge pentru 60 de ani, dar nu vor putea fi oricum folosite decât până în 2050, când România s-a angajat să atingă neutralitatea emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest context, investițiile în noi proiecte de capacitate, extinderea infrastructurii pe bază de gaze sau noi exploatări nu se justifică, riscând să devină active nerecuperabile în maximum 10 ani.

Gazele fosile emit aproape la fel de multe gaze cu efect de seră precum cărbunele, unele dintre ele chiar mai periculoase. Metanul, care are pierderi deloc de neglijat pe întreg lanțul de exploatare, este un gaz cu potențial de încălzire globală de 86 de ori mai mare decât dioxidul de carbon în primii 20 de ani de la eliberarea lui în atmosferă, iar după 100 de ani încă este de 24 de ori mai puternic. Problema și mai mare este că pierderile de gaz nu sunt măsurate și sunt greu de identificat, dar un studiu arată că acestea se întâmplă în proporție de 4,9% din totalul extras. Cu siguranță odată cu noi infrastructuri de transport și producție, intensitatea metanului în atmosferă ar crește și mai mult.

Nu există date specifice pentru România despre scurgerile de metan apărute în rețea, însă chiar și fără să le știm ne putem da seama de impactul pe care îl au asupra mediului din experiența altor state.

Pe lângă metan, termocentralele pe gaze existente produc între 625 – 925 kg CO2 / MWh pe întreg ciclul de viață, în timp ce cele mai noi și moderne termocentrale pe gaz pot ajunge la 300 kg CO2 / MWh. Comparativ, tehnologiile solară și eoliană produc emisii doar în timpul construirii sistemelor, iar pe întregul ciclu de viață rezultă emisii incomparabil mai scăzute.

Comparând în continuare cu energia regenerabilă, proiectele noi de gaze aduc mai puține locuri de muncă și sunt considerabil mai costisitoare. Analiza citează o modelare economică care arată că sectorul regenerabilelor creează în medie 7,6 locuri de muncă pentru un million de euro investit (inclusiv în faza de proiectare și producere a tehnologiilor), în timp ce sectorul gazului și al petrolului creează 2,2 locuri de muncă cu normă întreagă.

Astfel, dacă România ar investi inclusiv în cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor verzi, locurile de muncă create ar fi substanțial superioare celor din domeniul combustibililor fosili. În acest sens aplecarea asupra educației este necesară, pentru ca sistemul universitar să poată pregăti mai mulți profesioniști și cercetarea în cadrul mediului academic să se intensifice.

Și la capitolul costurilor de investiție sursele regenerabile de energie bat gazul. Un studiu BloombergNEF arată că în România costul/MWh pentru centrale noi pe gaze este astăzi la același nivel cu cel pentru eolian terestru – 70 euro/MWh, iar panourile fotovoltaice sunt chiar cu 20 de euro mai ieftine. Această discrepanță se va accentua în anii următori:

Nici pentru încălzire gazele nu sunt cea mai eficientă soluție. În schimb, analiza arată că pompele de căldură sunt cel puțin de trei ori mai eficiente decât cele mai bune centrale termice pe gaz cu randament maxim de 96%. Acestea se folosesc de temperatura apei și solului din subteran, producând mai multă energie termică decât energia electrică consumată. Randamentul lor este de regulă în jur de 300%.

Din păcate la acest domeniu România stă foarte prost: 46% din locuințe sunt încălzite cu lemne, 36% cu gaze, numai 13,6% fiind conectate la sisteme centralizate de termoficare. Pompele de căldură ar putea fi o soluție pentru România, mai ales în zonele rurale și rezidențiale cu case, unde majoritatea populației folosește sobe pe lemn sau centrale termice pe gaz, chiar și în ansamblurile de locuințe nou construite.

Prin planuri de investiții, programe și politici sustenabile și inteligente, România poate accelera tranziția energetică fără să intre într-o relație complicată pe termen lung cu gazele fosile.

[1] Broșura Subvenționarea infrastructurii de gaze naturale a UE nu se mai justifică este o sinteză care coroborează contribuții ale experților de politici ai CAN Europe, CEE Bankwatch, E3G și ai Oficiului European de Politici al WWF.