fbpx

Alte 3 milioane de lei de la buget pentru cărbune

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern pentru a acorda 2.775.721,75 lei Complexului Energetic Oltenia (CEO), pentru a expropria terenurile pe care este plănuită extinderea depozitului de cenușă de la Termocentrala Craiova. Prin decizia Consiliului Europei 2010/787, ajutorul de stat pentru industria cărbunelui este legal doar pentru lucrările de închidere și conservare. Nota de fundamentare menționează opusul: scopul hotărârii de guvern este “continuarea activității în vederea producerii de energie în termocentrală”.

Anul acesta, depozitul de cenușă de la Valea Mânăstirii a devenit faimos după ce a poluat orașul Craiova, un nor transportând tot praful deasupra orașului și a redus vizibilitatea pe majoritatea străzilor. Complexul Energetic Oltenia a comunicat atunci că fenomenul este cauzat de “modificări climatice la nivel global”, fără a menționa că acestea sunt produse de gazele cu efect de seră, precum cele emise prin arderea cărbunelui.

Nu este prima dată în acest an când Complexul Energetic Oltenia primește bani de la bugetul de stat. În iunie, compania a primit printr-o Hotărâre de Guvern (399/2018) 7,8 milioane de lei pentru exproprierile din coridorul de extindere a carierei Roșia. Două luni mai târziu, un HG aproape identic (552/2018) a rezultat în alocarea a 4,2 milioane lei pentru cariera Jilț Sud. În total, compania a primit doar anul acesta de la bugetul de stat 14,7 milioane lei.

În timp ce România își consumă resurse importante pentru a menține în viață industria cărbunelui, 10 state UE au strategii pentru eliminarea cărbunelui din mixul energetic până în 2030, iar alte 7 state nu au nici o unitate instalată. Restul țărilor lucrează la strategii pentru o tranziție justă către energie curată care să nu afecteze lucrătorii și comunitățile miniere. Comisia Europeană susține găsirea de alternative la cărbune prin Platforma pentru Regiuni Carbonifere în Tranziție, oferind asistență tehnică pentru finanțarea proiectelor care crează locuri de muncă cu emisii reduse în aceste zone.

Alte 3 milioane de lei de la buget pentru cărbune

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern pentru a acorda 2.775.721,75 lei Complexului Energetic Oltenia (CEO), pentru a expropria terenurile pe care este plănuită extinderea depozitului de cenușă de la Termocentrala Craiova. Prin decizia Consiliului Europei 2010/787, ajutorul de stat pentru industria cărbunelui este legal doar pentru lucrările de închidere și conservare. Nota de fundamentare menționează opusul: scopul hotărârii de guvern este “continuarea activității în vederea producerii de energie în termocentrală”. (mai mult…)